Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Cezar Irimia, președintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer: ‘Planul Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului este ignorat de autorităţi’

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, a susţinut vineri că Planul Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului este „ignorat” de autorităţi şi a cerut aplicarea corectă a acestuia prin norme clare, finanţare sustenabilă şi politici publice oneste.

La data de 1 august este marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar.

„Este momentul ca legea Planului Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului să nu mai fie ignorată de Executiv. Cerem cu fermitate aplicarea corectă a legii prin norme clare, finanţare sustenabilă şi politici publice oneste. Prea multe vieţi sunt pierdute din cauza neglijenţei administrative. Avem nevoie de decizii curajoase şi orientate către pacient”, a afirmat Cezar Irimia, preşedintele FABC.

Cancerul pulmonar este a doua cea mai frecventă formă de cancer în România şi principala cauză de mortalitate oncologică, cu peste 11.000 de decese anual. Conform datelor GLOBOCAN, peste 12.000 de români sunt diagnosticaţi în fiecare an, cei mai mulţi în stadii avansate, când şansele de supravieţuire sunt mult diminuate, se explică în comunicat.

FABC subliniază importanţa screening-ului ţintit la populaţia cu factori de risc şi cere autorităţilor să finanţeze programe naţionale de prevenţie şi educaţie medicală.

În plus, susţin reprezentanţii organizaţiei, diagnosticarea timpurie prin investigaţii imagistice trebuie să devină rapid accesibilă la nivel naţional.

„Screening-ul pentru afecţiunile bronhopulmonare, inclusiv cancerul pulmonar, poate salva vieţi. În cazul pacienţilor cu risc crescut – cum sunt fumătorii activi sau cei cu expunere profesională la substanţe toxice sau cu un istoric familial oncologic – examinarea clinică, riscogramele, investigaţiile imagistice precum radiografia toracică şi mai ales tomografia computerizată (CT) cu doză redusă pot depista leziuni suspecte în stadii incipiente, când şansele de tratament curativ sunt semnificative”, se arată în comunicat.

FABC susţine implementarea unui program naţional de screening pulmonar, integrat în reţeaua de medicină de familie şi centrele de pneumologie, astfel încât accesul să fie rapid, gratuit şi echitabil pentru toţi pacienţii aflaţi la risc.

Terapiile inovatoare – precum imunoterapia şi terapiile ţintite – pot oferi şanse reale de supravieţuire şi calitate a vieţii pentru pacienţii cu cancer pulmonar dacă acestea sunt accesibile, a evidenţiat Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Articole similare

Transgaz a dat lovitura în Japonia: A semnat un contract de 5 miliarde de euro, o înțelegere ce aduce o premieră mondială

Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) şi Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marţi, la Tokyo, în cadrul celei de
Citește →

Grampet Group spune că desemnarea administratorului judiciar provizoriu în cadrul insolvenţei STB a revenit exclusiv judecătorului-sindic

Grampet Group şi Electroputere VFU Paşcani nu au propus şi nu au susţinut implicarea societăţii Euro Insol SPRL în procedura de insolvenţă deschisă la cererea
Citește →

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings confirmat ratingul Romgaz la „BBB -” cu perspectivă negativă

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la „BBB minus” cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României.
Citește →