Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Participarea și discursul la toate evenimentele organizate la București din seria „Împreună protejăm România” sunt gratuite pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziționarea de servicii de promovare/parteneriat.

Beatrice Mahler, Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar: ‘La fiecare două minute în lume un om află un diagnostic greu: are cancer pulmonar’

Accesul şi managementul pacientului cu cancer pulmonar în sistemul medical românesc trebuie eficientizate prin reducerea timpilor între suspiciune, diagnostic, tratament, a declarat, vineri, medicul pneumolog Beatrice Mahler, într-un mesaj transmis de Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar – 1 august.

„Mai trebuie să eficientizăm şi să dezvoltăm sistemic şi nu de la ‘medic la medic’, colaborarea dintre pneumolog, radiolog, oncolog, chirurg toracic, medic de familie sau medici din alte specialităţi dacă pacientul are mai multe comorbidităţi pentru a uşura ‘drumul’ pacientului în sistemul medical românesc. Să nu uităm în cazul pacientului oncologic şi de importanţa dezvoltării paliaţiei, care în foarte multe cazuri lipseşte sau este insuficientă, ceea ce duce la adâncirea suferinţei persoanei cu cancer pulmonar în stadii avansate şi la o greutate şi mai mare pentru aparţinători sau de importanţa dezvoltării serviciilor medicale de îngrijire la domiciliu în cazurile de cancer pulmonar”, a scris Mahler, pe Facebook.

În opinia sa, este nevoie, la nivel regional, de acces rapid la servicii de screening pentru diagnostic precoce, de dezvoltarea centrelor specializate multidisciplinare, de acces rapid la tratament şi realizarea unui traseu optim standardizat în sistem pentru persoana cu suspiciune de cancer pulmonar.

Potrivit medicului, criteriile de screening aplicate în multe state stabilesc ca orice fumător peste 55 de ani care a fumat mai mult de un pachet pe zi, timp de 20 de ani, chiar dacă a renunţat de mai puţin de 15 ani, poate efectua un CT de torace cu doză mică de radiaţii.

Alte categorii care ar trebui supravegheate sunt persoanele expuse la nivel crescut de poluanţi în aerul pe care-l respiră, dar şi membrii familiei unde există o incidenţă crescută a cancerului pulmonar.

„Este util să se ajungă la medic dacă: tuşeşti de mai mult de o lună sau în ultima lună caracterul tusei s-a modificat, ai o scădere ponderală importantă involuntară şi nu ai poftă de mâncare, oboseşti la efort minim, ai dureri toracice mai multe zile la rând, ai hemoptizie, altfel spus, scuipi sânge când tuşeşti”, a transmis Beatrice Mahler.

Prezentăm mesajul integral al medicului Beatrice Mahler:

”Conștientizare și acțiune în privința cancerului pulmonar!

📌 1 august – Ziua Internațională de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar

🔴 La fiecare 2 minute în lume un om află un diagnostic greu: are cancer pulmonar.

📊 Statistic la nivel mondial sunt 643 de persoane care află acesta veste tristă în fiecare zi.

Din perspectiva cancerului pulmonar viitorul nu sună bine, fără intervenții clare și precise.

Astfel, se preconizează că până în 2040 incidența va crește la 67%, iar azi, și în țările dezvoltate supraviețuire pacienților la 5 ani nu depășește 20%.

Acesta situație ne obligă pe toți, profesioniști în sănătate si responsabili guvernamentali, pentru măsuri rapide și ferme.

♦️ Screeningul cancerului pulmonar este una din soluții.

Criterii de screening aplicate în multe state stabilesc ca orice fumător peste 55 de ani care a fumat mai mult de 1 pachet pe zi, timp de 20 de ani, chair dacă a renunțat de mai puțin de 15 ani, pot efectua un CT torace cu doză mică de radiații.

Alte categorii care ar trebui supravegheate sunt:

🆕 persoanele expuse la nivel crescut de poluanți în aerul pe care-l respiră,

🆕 membrii familiei unde există o incidență crescută a cancerului pulmonar.

Este util să ajungi la medic dacă:

1️⃣Tușești de mai mult de o lună, sau în ultima lună caracterul tusei s-a modificat,

2️⃣Ai o scădere ponderală importantă, involuntară, și nu ai poftă de mâncare.

3️⃣Obosești la efort minim,

4️⃣Ai dureri toracice mai multe zile la rând,

5️⃣ Ai hemoptizie, altfel spus, scuipi sânge când tușești.

În privința accesului și managementului pacientului cu cancer pulmonar în sistemul medical românesc, consider că trebuie eficientizat prin reducerea timpilor între suspiciune, diagnostic, tratament.

Mai trebuie să eficientizăm și să dezvoltăm sistemic și nu de la ,,medic la medic’’, colaborarea dintre pneumolog, radiolog, oncolog, chirurg toracic, medic de familie sau medici din alte specialități dacă pacientul are mai multe comorbidități pentru a ușura ,,drumul’’ pacientului în sistemul medical românesc.

Să nu uităm în cazul pacientului oncologic și de importanța dezvoltării paliației, care în foarte multe cazuri lipsește sau este insuficientă, ceea ce duce la adâncirea suferinței persoanei cu cancer pulmonar în stadii avansate și la o greutate și mai mare pentru aparținători sau de importanța dezvoltării serviciilor medicale de îngrijire la domiciliu în cazurile de cancer pulmonar.

Este nevoie de:

🟣acces rapid la nivel regional la servicii de screening pentru diagnostic precoce

🟣dezvoltarea centrelor specializate multidisciplinare la nivel regional

🟣 acces rapid la tratament

🟣 realizarea unui traseu optim standardizat în sistem pentru persoana cu suspiciune de cancer pulmonar”

Articole similare

Cum sunt păcăliți românii în numele ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia, din nou, asupra unor apeluri telefonice frauduloase efectuate de persoane care se prezintă în mod fals drept
Citește →

Lovitură pentru Guvern: Băncile au refuat să participe la sesiunea de oferte necompetitive aferentă licitaţiei de joi

Băncile nu au participat vineri la sesiunea de oferte necompetitive aferentă licitaţiei de joi, când Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat 300 milioane de lei, potrivit
Citește →

Scandal la Poșta Română: Sindicatele acuză conducerea Poştei, după ce compania a fost inclusă pe lista privind posibila listare la bursă

Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii (FSPC) atrage atenţia că rezultatele financiare oficiale ale Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) nu descriu performanţe excepţionale, ci o
Citește →