Germania asistă la o realiniere politică majoră, cu CDU/CSU condusă de Friedrich Merz câștigând 28,6% din voturi, în timp ce partidul de extremă dreapta AfD a obținut un record de 20,8%. Alegerile anticipate au fost declanșate de prăbușirea coaliției „semafor” (SPD, Verzii, FDP) din cauza conflictelor privind limita datoriei publice și stagnării economice. SPD-ul lui Olaf Scholz a înregistrat cel mai slab rezultat din istorie (16,4%), iar FDP nu a reușit pragul, într-un context de nemulțumire legat de criza economică, imigrație și tensiuni geopolitice.
AfD și-a consolidat poziția prin mesaje anti-imigrație, capitalizând atacuri violente și criticile la adresa politicilor de azil. CDU/CSU a promovat o agendă neo-liberală (reducere taxe, dereglementări) și creșterea cheltuielilor de apărare, în concordantă cu temerile legate de revenirea lui Trump la Casa Albă și consecințele pentru NATO. SPD și Verzii au pierdut suport din cauza percepției că nu pot gestiona crizele economice și de a echilibra obiectivele ecologice cu necesitățile imediate.
CDU/CSU și SPD sunt forțate să formeze o „mare coaliție”, dar divergențele privind reforma fiscală, imigrația și energia (centrale nucleare vs. tranziția verde) riscă o paralizie a deciziilor. Pe plan extern, Merz va încerca să mențină Germania ca pilon UE, dar poziția sa eurosceptică și tensiunile cu state membre precum Polonia sau Italia vor complica cooperarea. Ascensiunea AfD, cu retorica anti-sistem, amenință să destabilizeze consensul democratic postbelic, punând presiune pe noile structuri de putere.
