Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Profit record la Transgaz

Compania a înregistrat un profit de aproape  patru ori mai mare în primele nouă luni față de același interval din 2023.

Potrivit Bursei de Valori București, profitul net în primele nouă luni din 2024 al grupului Transgaz, din care fac parte firma din România și subsidiarele din Republica Moldova, Eurotransgaz și Vestmoldtransgaz, a crescut cu 373%.

Veniturile s-au ridicat la 1,38 miliarde de lei, se arată într-un raport Transgaz. ”Veniturile din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare și de construcții conform cu IFRIC12 la 30.09.2024, înregistrează o creștere de 28% față de veniturile realizate la 30 septembrie 2023, respectiv o creștere de 307.111 mii lei”, se menționează în raportul transmis de companie către BVB.

Acţiunile Transgaz sunt pe plus cu 27% de la începutul anului, compania având o capitalizare de 4,5 miliarde de lei. Statul român deţine 58,8% din capitalul social al grupului prin Secretariatul General al Guvernului.

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz SA a avut un profit net de 158,8 milioane de lei în primele nouă luni din 2022, ceea ce înseamnă o creștere de 424%, respectiv cu 121,4 milioane de lei, față de cel realizat în același interval de anul trecut, potrivit raportului oficial înaintat de la  

Profitul brut realizat la 30 septembrie 2024 a înregistrat o creștere de 379% respectiv cu 146,3 milioane de lei.

Creșterea este și mai mare comparativ cu rezultatele prevazute în Bugetul de venituri și cheltuieli.

Astfel profitul brut realizat la 30 septembrie este cu 184,8 milioane de lei mai mare față de cel din BVC, de 13,9 milioane de lei, respectiv o creștere de 1.422%.

În ceea ce privește profitul net realizat, acesta este cu 177,8 milioane de lei peste cel negativ, de – 18,9 milioane de lei, din BVC, conform raportului Transgaz.

La nivel consolidat, grupul a avut rezultate de peste trei ori față de cele de anul trecut și Grupul Transgaz – care include compania-mamă Transgaz, Eurotransgaz (deținută în proporție de 100%) și Vestmoldtransgaz (deținută de Eurotransgaz în proporție de 75%, alături de BERD, cu 25%).

Comparativ cu realizările la 30 septembrie 2023 profitul brut consolidat realizat la 30 septembrie 2024 are o o creștere de 340%, respectiv cu 130,5 milioane de lei, iar profitul net consolidat înregistrează o creștere de 373%, respectiv cu 105,5 milioane de lei.

Articole similare

Guvernul salvează Metrorex: A aprobat bugetul, deși pierderile sunt aproape la fel de mari

Guvernul a aprobat, vineri, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Metrorex, societate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Bugetul va asigura desfăşurarea activităţii
Citește →

Pensia medie lunară a crescut foarte puțin, dar numărul pensionarilor a scăzut: Pensia medie lunară a ajuns la 2.942 de lei

Pensia medie lunară a fost de 2.942 de lei în trimestrul II 2026, în creştere cu 0,3% faţă de trimestrul precedent, iar numărul mediu de
Citește →

SNGN Romgaz SA poate prelua Azomureş SA: Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care SNGN Romgaz SA intenţionează să preia unele active de la Azomureş SA, confirm unui comunicat de presă al
Citește →