Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Creștere a transportului aerian de pasageri cu 7,8%

Numărul pasagerilor care au călătorit cu avionul a crescut, în trimestrul al doilea al acestui an, cu 7,8% comparativ cu perioada similară din 2025, la 7.730.600 pasageri, de la 7.173.400, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Cele mai mari ponderi în ceea ce priveşte transportul de pasageri s-au înregistrat pe aeroporturile Henri Coandă Bucureşti, cu 2.156.200 pasageri îmbarcaţi şi 2.134.700 debarcaţi, Avram Iancu Cluj-Napoca, cu 489.900 pasageri îmbarcaţi şi 478.700 debarcaţi, şi Aeroportul Internaţional Iaşi, cu 266.700 pasageri îmbarcaţi şi 263.200 debarcaţi.

În transportul internaţional de pasageri, primele zece aeroporturi de origine (de unde au provenit pasagerii debarcaţi în România), stabilite după numărul pasagerilor în curse regulate, au fost: Londra Luton (252.778 pasageri), Milano Bergamo (188.735 pasageri), Istanbul Internaţional (121.643 pasageri), Bruxelles Charleroi (120.880 pasageri), Roma Fiumicino (111.291 pasageri), Barcelona (86.348 pasageri), Madrid Barajas (85.272 pasageri), Bologna (84.962 pasageri), Memmingen (84.520 pasageri), Dortmund (84.379 pasageri).

În ceea ce priveşte îmbarcările, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru: Londra Luton (251.456 pasageri), Milano Bergamo (190.283), Istanbul Internaţional (119.877), Bruxelles Charleroi (117.992 pasageri), Roma Fiumicino (111.480), Barcelona (88.339), Memmingen (87.409), Viena (87.281), Bologna (85.643), Dortmund (85.218 pasageri), Munchen (84.216), Madrid Barajas (83.498), Paris Beauvais (79.902 pasageri).

Principalele ţări (după aeroportul de origine) de unde au sosit pasagerii curselor aeriene regulate debarcaţi în România au fost: Italia – 756.225 pasageri, Germania – 454.076 pasageri, Regatul Unit – 446.454 pasageri, Spania – 345.131 pasageri, Franţa – 221.579 pasageri, Turcia – 160.967 pasageri, Belgia – 136.259 pasageri,Ţările de Jos – 109.824 pasageri, Grecia – 108.263 pasageri.

După ţara de destinaţie, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Italia (767.100 pasageri), Germania (466.523 pasageri), Regatul Unit (445.411 pasageri), Spania (346.549 pasageri), Franţa (222.421 pasageri), Turcia (163.815 pasageri), Belgia (133.800 pasageri), Grecia (124.307 pasageri), Ţările de Jos (110.729 pasageri), Polonia (106.123 pasageri) şi Austria (87.281 pasageri).

În transportul intern, cele mai însemnate ponderi au fost înregistrate pentru aeroporturile Henri Coandă Bucureşti, care a înregistrat 49,8% din numărul total de pasageri îmbarcaţi, Avram Iancu Cluj-Napoca, cu 18%, şi Traian Vuia-Timişoara, cu 14,6%.

Articole similare

Transportul aeroportuar de mărfuri a crescut cu 11,6%

Transportul aeroportuar de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut cu 11,6% în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 15.841
Citește →

Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu peste 3%

Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu 3,57%, în iulie 2026, până la 614,1 milioane de lei, de la 636,8 milioane de lei, în luna
Citește →

Guvernul salvează Metrorex: A aprobat bugetul, deși pierderile sunt aproape la fel de mari

Guvernul a aprobat, vineri, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Metrorex, societate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Bugetul va asigura desfăşurarea activităţii
Citește →