Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministerul Mediului încă nu a decis ce face cu Programul Rabla destinat persoanelor fizice

Lansarea cât mai rapidă a Programului „Rabla” destinat persoanelor fizice şi creşterea predictibilităţii acestuia, precum şi clarificarea unor prevederi privind eligibilitatea vehiculelor şi documentaţia necesară au fost printre temele abordate, marţi, în cadrul unei dezbateri publice organizate de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Potrivit unei postări publicate de ministerul de resort, pe pagina de Facebook a instituţiei, la întâlnirea moderată de către secretarul de stat Raul Pop au mai participat Aura Anca Roxana Cristea – director general la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) şi Tudor Roşca – director cabinet ministru, alături de reprezentanţi ai industriei auto şi principalilor producători şi importatori de autovehicule, ai asociaţiilor profesionale din sectorul auto şi leasing operaţional.

De asemenea, şi-au exprimat puncte de vedere pe acest subiect instituţii publice şi autorităţi cu atribuţii în domeniul investiţiilor şi digitalizării, mediul de afaceri, sectorul financiar, companii de consultanţă, organizaţiilor neguvernamentale, mass-media şi beneficiari persoane fizice.

Principalele teme abordate au vizat: lansarea cât mai rapidă a Programului „Rabla” şi creşterea predictibilităţii acestuia, simplificarea procedurilor administrative şi reducerea termenelor de procesare, clarificarea unor prevederi privind eligibilitatea vehiculelor şi documentaţia necesară, eficientizarea procesului de decontare pentru producătorii validaţi, criteriile privind originea vehiculelor eligibile şi impactul acestora asupra pieţei, precum şi nivelul stimulentelor financiare pentru vehiculele cu emisii reduse şi pentru cele 100% electrice.

În plus, s-a discutat despre măsuri care să încurajeze scoaterea din circulaţie a autovehiculelor vechi utilizate efectiv şi despre creşterea transparenţei şi îmbunătăţirea comunicării cu beneficiarii şi producătorii validaţi.

„Participanţii au prezentat propuneri, observaţii şi exemple de bune practici din alte state, subliniind necesitatea unui program eficient, predictibil şi adaptat realităţilor actuale ale pieţei auto şi obiectivelor de mediu. Toate propunerile formulate în cadrul dezbaterii şi cele primite pe mail vor fi analizate în procesul de definitivare a actului normativ”, precizează MMAP.

Articole similare

Ministrul Alexandru Nazare taie fără milă: ‘România nu trebuie pusă în situaţia de a alege între o reformă salarială nesustenabilă şi investiţiile finanţate prin PNRR’

Ministerul Finanţelor va susţine o formă a Legii de salarizare în sistemul bugetar care îndeplineşte simultan trei condiţii, respectiv este echitabilă pentru angajaţi, poate fi
Citește →

Ministerul Finanţelor listează la Bursa de Valori Bucureşti titluri de stat Fidelis: Valoarea lor este de 1,3 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor (MF) a atras 1,3 miliarde lei (249 milioane euro), prin a opta rundă de titluri de stat Fidelis din acest an, cele şapte
Citește →

Ministerul Transporturilor a arătat Guvernului Contractul de activitate şi performanţă al CFR SA pentru perioada 2026-2030

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a propus Executivului, spre aprobare, Contractul de activitate şi performanţă al CFR SA pentru perioada 2026 – 2030, prin care
Citește →