Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Rata şomajului a scăzut uşor în Bucureşti

Rata şomajului a scăzut uşor în Capitală, la 0,44%, în decursul lunii martie, numărul persoanelor fără un loc de muncă, aflate în evidenţele oficiale, fiind de 5.783, arată datele centralizate de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.

Din totalul şomerilor din Bucureşti, 1.733 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4.050 erau şomeri neindemnizaţi.

În ceea ce priveşte grupele de vârstă, cei mai mulţi şomeri sunt din categoria 40-49 de ani, respectiv 1.429 de persoane, urmaţi de cei între 30 şi 39 de ani (1.331), cei peste 55 de ani (1.225) şi din segmentul 50-55 de ani (1.187).

La polul opus se află persoanele între 25 şi 29 de ani (414), precum şi cele de sub 25 de ani (197).

Potrivit sursei citate, şomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul celor înregistraţi în evidenţele AMOFM Bucureşti (35,62%), apoi cei cu studii superioare (28,7%), în timp ce 15,22% au absolvit şcoala profesională/de arte şi meserii.

Totodată, şomerii care au studii gimnaziale reprezintă 16,43% din total, cei cu studii postliceale sunt 3,04%, iar cei cu studii primare şi fără studii, 0,99%.

De asemenea, structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.051 de persoane foarte greu ocupabile, 1.729 greu ocupabile, 1.717 mediu ocupabile şi 1.286 uşor ocupabile.

Articole similare

Diana Buzoianu reorganizeză Ministerul Mediului: Numărul de posturi, redus de la 531 la 511

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor se reorganizează, iar numărul total de posturi se reduce de la 531 la 511, conform unei hotărâri aprobate joi de
Citește →

Rompetrol Rafinare crește capacitatea de stocare cu 20%: Modernizează cinci rezervoare la Petromidia

Rompetrol Rafinare derulează în 2026 proiecte de reabilitare şi modernizare a cinci rezervoare din rafinăria Petromidia, aflate în diferite etape de execuţie, programul urmând să
Citește →

Ion Sterian, întâlnire în Grecia cu ministrul Energiei, Stavros Papastavrou. Transgaz, parte a extinderii Coridorului Vertical spre Balcanii de Vest

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, s-a întâlnit joi, la Alexandroupolis, cu ministrul grec al Mediului și Energiei, Stavros Papastavrou, în cadrul unei reuniuni dedicate
Citește →