La Conferința „Pericolul rezistenței la antibiotice: criza nevăzută a infecțiilor rezistente”, organizată de Grupul de Presă MediaUno, Institutul Național de Statistică, Asociația MediaUno și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, dr. Adrian Gabriel Marinescu, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, a vorbit despre presiunea tot mai mare pe sistemul medical generată de infecțiile cu germeni multirezistenți.
Diagnosticul corect aduce probleme reale
Medicul a atras atenția asupra unei realități incomode din sistem: un diagnostic corect vine la pachet cu responsabilități și costuri greu de susținut.
„Dacă ai un laborator foarte bun și ai și un diagnostic corect, trebuie să și tratezi ulterior și ai aici o problemă”, a explicat acesta, sugerând că uneori tentația este de a evita complexitatea unor astfel de cazuri.
Presiunea infecțiilor multirezistente
În spitalele mari, în special în centrele de referință, numărul cazurilor complicate este în creștere, iar opțiunile terapeutice devin din ce în ce mai limitate.
„Se întâmplă zilnic să fie situații când ai o singură opțiune terapeutică, sau maximum două”, a declarat Marinescu.
În aceste condiții, utilizarea antibioticelor nu mai este una de rezervă, ci una de supraviețuire pentru pacient.
Costuri uriașe pentru tratamente
Managerul Institutului „Matei Balș” a subliniat și impactul financiar major al acestor terapii.
„Soluția terapeutică poate însemna un cost pe zi de 4500–4600 de lei”, a explicat acesta, adăugând că tratamentele pot dura săptămâni întregi.
Problema apare în momentul în care finanțarea spitalelor nu reflectă aceste costuri reale, ceea ce pune presiune pe deciziile medicale și administrative.
Inechități în accesul la tratament
Un alt aspect critic semnalat este percepția că anumite antibiotice ar fi disponibile doar în marile centre.
„Aparținătorilor li se spune că sunt antibiotice care există doar la București”, a spus medicul, subliniind că, în realitate, distribuția ar trebui să fie uniformă la nivel național.
Această situație duce la transferuri evitabile și la supraaglomerarea centrelor mari.
Consumul de antibiotice rămâne ridicat
Deși accesul la antibiotice a fost restricționat în ultimii ani, consumul rămâne o problemă.
„Românii sunt învățați să ia antibiotice precum bomboanele”, a declarat Marinescu, ridicând întrebarea cum reușesc pacienții să obțină în continuare aceste medicamente.
Medicul a subliniat că, în ciuda unor scăderi, nu este clar dacă nivelul consumului a ajuns la standarde europene.
Întrebarea esențială: cum va arăta viitorul
Dr. Marinescu a pus în discuție evoluția fenomenului în anii următori, atrăgând atenția asupra ritmului accelerat al rezistenței antimicrobiene.
„Dacă ar fi să mă uit pe un grafic, mi-aș pune întrebarea cum vom sta în 2035”, a spus acesta.
Creșterea numărului de infecții și lipsa unor noi antibiotice suficiente ridică semne de întrebare privind capacitatea sistemului de a răspunde eficient.
Educația și colaborarea, esențiale
În final, managerul Institutului „Matei Balș” a subliniat importanța educației și a colaborării între specialiști, autorități și populație.
Acesta a arătat că astfel de conferințe pot avea un impact real doar dacă mesajul ajunge la publicul larg.
„Să ajungem ca oamenii să știe că atunci când vine gripa nu mai iau antibiotic”, a explicat medicul.
Totodată, a evidențiat rolul acestor inițiative în aducerea la aceeași masă a medicilor, decidenților și celor care pot influența politicile publice.
„Direcția e bună”, a concluzionat acesta, exprimându-și optimismul moderat cu privire la evoluția situației.
MEDIAUNO publică mesajul integral transmis de dr. Adrian Gabriel Marinescu, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș:
„Eu cred că de multe ori noi medicii, deși știm acest lucru, încercăm să ne punem ochelarii de cal și să ne gândim că e mult mai simplu dacă aceste infecții poate nu sunt corect diagnosticate, pentru că e în felul următor, dacă ai un laborator foarte bun și ai și un diagnostic corect, trebuie să și tratezi ulterior și ai aici o problemă.
Și nu pot să nu mă gândesc cu ochii de manager care spune în felul următor, în momentul în care ai multe infecții cu germen multirezistent sau panrezistent în spital, îți pui întrebarea, orică poți să faci un diagnostic care e corect și într-un mod rapid, ori că sunt multe cazuri pe care trebuie să le rezolvi și că de la nivelul României, când vorbim de patologia bolilor infecțioase, oamenii vin la Institutul Matei Balș, sau să te gândești că vin pacienți care n-au de fapt un diagnostic, tu reușești să faci acest lucru, oricum ai da-o, e clar că ajungi în punctul în care ai un consum mai mare pentru antibiotice, care chiar nici măcar nu mai sunt de rezervă, sunt de supraviețuire, aici știu cum se le numește. Și mi se pare interesant că în ultima vreme nu mai vorbim despre germeni multirezistenți, că acest lucru ar însemna că mă uit și văd că există și sensibilitate, se întâmplă cel puțin zilnic, să fie situații când ai o singură opțiune terapeutică, sau maxim două, și îți pui întrebarea atunci cum rezolvi din punct de vedere financiar. Și aici o să vă dau următorul exemplu.
Spunea cineva la început apropo de ampicilină, bine, ampicilină era ieftină, e adevărat că se și crea rezistență pe măsură, dar ce faci în momentul în care soluția terapeutică pe care o ai, înseamnă de exemplu un cost pe zi undeva la 4500-4600 de lei. Veți spune că nu e mult și că nu contează când e vorba de viața pacientului. Așa este, doar că dacă ai un tratament care la un moment dat poate să ajungă poate și la patru săptămâni sau mai mult, sigur, cazuri selecționate, și faceți un calcul, veți vedea în felul următor, că acel pacient care e internat în spital și care are până la urmă o foaie de observație continuă cu niște diagnostice care sunt cotate la o plată pentru acea foaie, o plată foarte redusă, pui întrebarea ce merită mai mult?
Pleci doar cu palmaresul că ai rezolvat o infecție cu astfel de germeni? Dacă tu nu primești bani pe acea foaie decât într-o mică măsură? Sau te gândești că poate ar trebui ca acea foaie sau acel caz, că ne vorbim de foaie, să presupună o finanțare diferită în așa fel încât lucrurile să se întâmple mult mai logic? De fapt, pentru mine e important în felul următor, ca un pacient care e undeva departe în România și care ar putea să fie rezolvat acolo, deci nu există vreo problemă de diagnostică, de cel mai multe ori are acel diagnostic, să poată să fie tratat în acel spital, în măsura în care se poate întâmpla, să fie la fel de bine ca la Matei Balș. Acum se pune discuția în felul următor: când e cât un transfer și medicul argumentează foarte simplu, nu vrea să câștige timp, îi spune în felul următor, aș dori să-l transfer pentru că nu avem antibioticul X, chestia asta la început mă deranjează, mă enervez un pic și pământ trece și următorul argument este că antibioticele, de fapt aici e partea care deranjează, aparținătorilor li se spune în felul următor: sunt antibiotice care există doar la București. Și eu am întrebat, înseamnă că e o fabrică la București, sau undeva unde există doar la București, în condițiile în care distribuitorii sunt alțiași.
Pe de altă parte era discuție, era domnul profesor Rafila, spunea mai devreme, apropo de faptul că românii sunt extrem de supărați că pot obține mai greu antibiotice, totuși se descurcă, pentru că aici dacă m-aș gândi la consumul de antibiotice, după ce prescrierea s-a făcut cu mai multă dificultate, ar însemna că totul e perfect, și că avem o scădere care să fie într-o medie europeană. Nu știu dacă e chiar așa, pentru că românii învățați să ia antibiotice, precum bomboanele, și cred că și-ar dori ca aceste antibiotice să fie date la cofetărie. Cred că ar fi un lucru care i-ar bucura foarte tare.
Eu stau să mă întreb totuși, cum pot s-o obțină? Pentru că, bun, e mai greu, nu-i imposibil, dar cum de se descurcă și se descurcă să obțină astfel de antibiotice? Iar faptul că, totuși, în sezonul de gripă, și eu n-am o statistică, nu știu dacă în ultimul sezon de gripă a fost o scădere atât de importantă pentru consumul de antibiotice raportat la ce era înainte de partea cu prescrierea, dacă lucrul ăsta e ok sau tot e un consum, dar probabil că românii se descurcă foarte bine. Ca să facem o comparație. E o scădere.
Cred că, în momentul în care vorbim de rezistența la antibiotice, de fapt, discuția este cum e cu dinamica, pentru că antibiotice sau rezistența la antibiotice e cam… sau, la puțină vreme de când discutăm de antibiotice în general, dar problema noastră e că dinamica din ultimii ani a fost mai mult decât clară și, dacă ar fi să mă uit pe un grafic, mi-aș pune întrebarea, dacă merge așa cum suntem acum, cum sunt românii, cum suntem noi, oare în 2035 cum vom sta? Ați încerca așa să faceți o predicție, să ne gândim dacă la o întâlnire în 2035 am considerat că lucrurile stau mai bine, așa cum se întâmplă pe la nordici, mai rău sper să nu stea, sau cam la fel cum suntem acum? Și întrebarea e ce vom face atunci dacă va crește numărul de infecții, cu ce le vom trata? Să mai discuta înainte despre faptul că companiile pharma ar trebui să fie mai rapide în a obține diverse molecule. Cred că se străduiesc destul de mult, doar că, din păcate, furia legată de antibiotice depășește posibilitatea companiilor de a produce molecule, care, până la urmă, sunt bune, dacă au indicațiile potrivite.
Și eu cred așa, în final, două lucruri aș vrea să mai spun. Că, totuși, direcția e bună. Acum, întrebarea mea e dacă astfel de întâlniri, cum e ceea de astăzi, astfel de întâlniri, au răsunet suficient de mare în așa fel încât să ajungă la populație și să ajungem ca peste un timp, pe momentul în care ieșim pe stradă, aici, pe străduța asta frumoasă, de lângă facultate, să-i întrebăm pe oameni ce părere aveți când vine gripa în următorul sezon mai luați ampicilină? Și răspunsul o să fie niciodată nu o să mai luăm pentru că știm că e infecție virală și a mai departe.
Și al doilea lucru este că astfel de inițiative sunt bune pentru că reunesc medici din diverse specialități, decidenți și oameni care ar putea să facă niște schimbări la nivel legislativ și niște oameni care ar putea la un moment dat să ia niște decizii. Și eu sunt optimist, că colegii mei de mai devreme erau foarte optimiști și atunci trebuie să continu în aceeași notă, că partea plină a paharului nu știu dacă e mai mare decât cea goală, dar hai să zicem că e undeva la jumătate. ”
