Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Cum sunt păcăliți românii în numele ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia, din nou, asupra unor apeluri telefonice frauduloase efectuate de persoane care se prezintă în mod fals drept inspectori ANAF Antifraudă.

„Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înşelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se încearcă obţinerea de date personale şi bancare. Pentru a crea aparenţa realităţii, în timpul acestor apeluri sunt folosite date şi nume publicate pe portalul anaf.ro, însă numerele de telefon nu aparţin instituţiei. Recomandăm să nu se dezvăluie astfel de informaţii niciunui interlocutor necunoscut! Inspectorii ANAF Antifraudă nu solicită telefonic date personale sau financiar-bancare”, transmit reprezentanţii instituţiei.

Aceştia sfătuiesc ca în cazul în care sunt primite astfel de apeluri să se utilizeze formularul unic de contact, disponibil la adresa www.anaf.ro/asistpublic, pentru transmiterea datelor observabile în timpul unei astfel de tentative de vishing, precum numărul de telefon de la care a fost primit apelul, data şi ora apelului sau caracteristici ale vocii apelantului care se recomandă a fi reprezentat al ANAF.

„Datele identificate şi indiciile primite sunt incluse în sesizarea organelor de cercetare penală, pentru instrumentarea posibilelor tentative de uzurpare a calităţii oficiale”, se arată într-un comunicat al ANAF.

O atenţionare asemănătoare a mai fost transmisă de ANAF pe data de 2 aprilie.

Articole similare

Societatea Energetică Electrica a câştigat licitaţia publică pentru proiectul de cogenerare din Craiova

Societatea Energetică Electrica a fost desemnată câştigătoare în cadrul licitaţiei publice pentru proiectul de cogenerare din Craiova, informează compania printr-un raport remis, marţi, Bursei de
Citește →

ANAF a descoperit o fraudă de peste 15 milioane de lei la o firmă din domeniul pazei şi protecţiei

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit un prejudiciu de peste 15,43 milioane de lei la o societate din domeniul serviciilor de pază şi
Citește →

Transelectrica anunță că proba privind racordarea Centralei de la Mintia la sistem a fost finalizată cu succes

Racordarea centralei de la Mintia la sistem a fost probată luni, testul finalizându-se cu succes, informează Transelectrica printr-un comunicat. „Astăzi, 15 iunie 2026, s-a probat
Citește →