Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

OMVPetrom a încheiat forajul în largul Bulgariei și spune că nu s-au întâlnit volume semnificative de gaze

Operaţiunile de foraj la sonda de explorare Krum-1, a doua sondă de explorare forată în perimetrul Han Asparuh, în largul Bulgariei, s-au încheiat fără a fi descoperite volume semnificative de gaze, a anunţat OMV Petrom.

„Operaţiunile de foraj au început în februarie, după finalizarea sondei Vinekh, şi au atins acum adâncimea planificată de aproximativ 3.500 de metri, fără a întâlni însă volume semnificative de gaze. Datele colectate de cele două sonde de explorare forate începând cu decembrie 2025 vor contribui la aprofundarea cunoştinţelor geologice despre regiune. Deoarece explorarea zonei de mare adâncime a Mării Negre se află încă într-un stadiu incipient, fiecare sondă oferă informaţii valoroase despre caracteristicile subsolului bazinului şi potenţialul său viitor”, conform companiei.

Responsabilul pentru Explorare şi Producţie şi membru al Directoratului OMV Petrom, Cristian Hubati, a menţionat că strategia de explorare şi găsirea de oportunităţi în zona offshore a Bulgariei merge mai departe.

„Rămânem dedicaţi strategiei noastre de explorare şi continuăm să urmărim oportunităţi în zona offshore a Bulgariei, recunoscând potenţialul semnificativ al bazinului Mării Negre. Am semnat recent un acord de farm-in pentru explorarea perimetrului Han Tervel împreună cu Shell şi TPAO şi aşteptăm cu interes o colaborare de succes”, a spus Hubati, citat în comunicat.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 38 milioane bep, în 2025.

Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 de benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.

Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu 28,1% dintre acţiuni liber tranzacţionabile. La sfârşitul anului 2025, acţionarii români deţineau circa 45% dintre acţiuni, din care statul român, 20,7%, iar 24,4% aparţineau fondurilor de pensii din România, precum şi altor persoane fizice şi entităţi juridice româneşti. OMV Aktiengesellschaft deţinea 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 3,7% erau deţinute de alţi investitori străini.

Articole similare

Ministrul Alexandru Nazare, după avertismentul Fitch Ratings: ‘Adevăratul test de credibilitate este ce facem de acum înainte’

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings avertizează serios asupra riscurilor legate de instabilitatea politică, întârzierile în reformele din PNRR şi presiunile externe asupra economiei, iar
Citește →

Adrian Victor Vevera, Director General al ICI Bucureşti: ‘Tehnologiile dual-use reprezintă un element esenţial pentru consolidarea capacităţilor de securitate şi apărare’

Tehnologiile dual-use reprezintă un element esenţial pentru consolidarea capacităţilor de securitate şi apărare, consideră Adrian Victor Vevera, Director General al ICI Bucureşti. „Tehnologiile dual-use reprezintă
Citește →

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings avertizează: ‘Căderea Guvernului României şi deteriorarea contextului macroeconomic evidenţiază riscuri semnificative pentru eforturile de consolidare fiscală’

Căderea Guvernului României şi deteriorarea contextului macroeconomic evidenţiază riscuri semnificative pentru eforturile multianuale de consolidare fiscală ale ţării, avertizează agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings
Citește →