Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Distribuţie Energie Electrică Romania a semnat un contract de 98 milioane lei pentru modernizarea sistemului de teleconducere şi implementarea ADMS

Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER) a semnat un contract de finanţare din fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 97,9 milioane lei, pentru implementarea proiectului „Modernizare sistem teleconducere DEER. Implementare sistem ADMS”.

Conform unui comunicat al companiei, contractul a fost semnat în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă – Prioritatea 4 – Acţiunea 4.5 „Sisteme şi reţele inteligente de energie”.

Proiectul reprezintă o investiţie strategică ce vizează modernizarea sistemelor de operare a reţelei de distribuţie a energiei electrice prin implementarea unei soluţii avansate de tip ADMS (Advanced Distribution Management System), la nivelul întregii arii de responsabilitate a companiei, respectiv în cele 18 judeţe în care DEER asigură servicii de distribuţie.

Prin această investiţie, DEER va moderniza şi extinde funcţionalităţile sistemului SCADA, contribuind la creşterea vizibilităţii şi controlului asupra reţelei, precum şi la îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite utilizatorilor.

Implementarea sistemului ADMS aduce beneficii semnificative în contextul tranziţiei energetice, facilitând integrarea crescută a surselor regenerabile de energie, precum energia solară şi eoliană, în reţeaua de distribuţie. Totodată, sistemul permite o gestionare mai eficientă a variabilităţii producţiei din surse regenerabile, optimizarea fluxurilor de energie şi creşterea capacităţii reţelei de a prelua noi producători.

„Acest proiect reprezintă un pas esenţial în procesul de digitalizare a reţelei de distribuţie şi în transformarea acesteia într-o infrastructură inteligentă, capabilă să răspundă provocărilor tranziţiei energetice. Prin implementarea sistemului ADMS, creştem semnificativ capacitatea de monitorizare şi control a reţelei, îmbunătăţim calitatea serviciilor oferite utilizatorilor şi susţinem integrarea surselor regenerabile. Investiţiile în tehnologie, alături de competenţa echipei noastre, sunt fundamentale pentru a construi un sistem energetic modern, sigur şi sustenabil”, a declarat directorul general al companiei, Mihaela Rodica Suciu, citată în comunicat.

Proiectul contribuie, de asemenea, la creşterea eficienţei energetice şi la reducerea emisiilor de carbon, susţinând obiectivele naţionale şi europene privind decarbonizarea sectorului energetic.

Valoarea finanţării nerambursabile este compusă din 83,211 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi 14,684 milioane lei din bugetul naţional, prin Programul Dezvoltare Durabilă.

„Semnarea acestui contract reprezintă un pas esenţial în procesul de digitalizare şi modernizare a reţelei de distribuţie, contribuind la creşterea fiabilităţii infrastructurii şi la furnizarea unor servicii mai eficiente, sigure şi adaptate cerinţelor viitoare ale utilizatorilor”, se subliniază în comunicat.

Distribuţie Energie Electrică România, parte a Grupului Electrica, este cel mai important operator naţional de distribuţie a energiei electrice, care acoperă 18 judeţe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). Cu o tradiţie de peste 120 de ani, DEER oferă servicii pentru 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei reţele de distribuţie a energiei electrice de peste 200.000 km.

Articole similare

Alexandru Nazare, după anunțul făcut de S&P: ‘Este un rezultat obţinut printr-un efort amplu al economiei şi al societăţii’

România a trecut şi actualul test de rating al agenţiei S&P şi se menţine în categoria recomandată investiţiilor, iar acest rezultat a fost obţinut printr-un
Citește →

România scapă de retrogradare: Standard & Poor’s a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3

Standard & Poor’s (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) şi a menţinut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat
Citește →

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 4,8 miliarde de euro: Mai avem doar 60,06 miliarde de euro

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau, la 30 septembrie 2026, la nivelul de 60,060 miliarde de euro, în scădere cu 4,805 miliarde
Citește →