Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 4,4%

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale înregistrate anul trecut a fost mai mare cu 4,4% faţă de 2024, situându-se la 37.252, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Creşteri s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (+309 autorizaţii), Centru (+279), Vest (+213), Bucureşti-Ilfov (+180), Nord-Est (+166), Sud-Est (+164), Sud-Vest Oltenia (+145) şi Sud-Muntenia (+129).

În decembrie 2025 numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale a fost în scădere cu 9,4% faţă de luna anterioară şi în urcare cu 5,5% raportat la decembrie 2024.

Datele INS arată că în luna decembrie 2025 s-au eliberat 2.650 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (-9,4% faţă de luna noiembrie 2025), cu o suprafaţă utilă totală de 894.770 metri pătraţi (+1,8%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 72,3% sunt pentru zona rurală.

De asemenea, în decembrie 2025 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu noiembrie 2025 (-274 autorizaţii). În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-87 autorizaţii), Centru (-63), Bucureşti-Ilfov (-59), Sud-Vest Oltenia (-42), Nord-Est (-34) şi Sud-Muntenia (-31). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Est (+41 autorizaţii) şi Nord-Vest (+1).

În luna decembrie 2025 s-au eliberat 544 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-2,9% faţă de luna noiembrie 2025), în suprafaţă utilă totală de 303.392 mp (+15,9%). Comparativ cu luna precedentă, în ultima lună a anului 2025 s-a înregistrat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+41.662 mp). În profil teritorial, această creştere este reflectată în regiunile de dezvoltare Vest (+80.204 mp) şi Centru (+26.692).

Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-27.429 mp), Sud-Vest Oltenia (-14.227), Sud-Muntenia (-12.100), Nord-Vest (-7.174), Nord-Est (-2.580) şi Sud-Est (-1.724).

În luna decembrie 2025, comparativ cu decembrie 2024, se evidenţiază creşterea atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+5,5%), cât şi a suprafeţei utile totale (+6,4%).

În profil teritorial, această creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+139 autorizaţii) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+90 autorizaţii), Sud-Est (+86), Bucureşti-Ilfov (+28) şi Sud-Muntenia (+25). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-50 autorizaţii), Nord-Est (-32) şi Centru (-8). Regiunea Sud-Vest Oltenia a rămas la acelaşi nivel.

Raportat la decembrie 2024, în luna decembrie 2025 s-a înregistrat o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+15,0%) şi o scădere a suprafeţei utile totale (-37,0%).

În profil teritorial, această scădere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (-177.930 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-112.250 mp), Nord-Vest (-52.304), Sud-Vest Oltenia (-24.004), Nord-Est (-17.946), Sud-Muntenia (-17.851) şi Sud-Est (-2.466). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Vest (+45.497 mp) şi Bucureşti-Ilfov (+3.394).

Articole similare

Alexandru Nazare, după anunțul făcut de S&P: ‘Este un rezultat obţinut printr-un efort amplu al economiei şi al societăţii’

România a trecut şi actualul test de rating al agenţiei S&P şi se menţine în categoria recomandată investiţiilor, iar acest rezultat a fost obţinut printr-un
Citește →

România scapă de retrogradare: Standard & Poor’s a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3

Standard & Poor’s (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) şi a menţinut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat
Citește →

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 4,8 miliarde de euro: Mai avem doar 60,06 miliarde de euro

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau, la 30 septembrie 2026, la nivelul de 60,060 miliarde de euro, în scădere cu 4,805 miliarde
Citește →