Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministrul Sănătăţii a pus în consultare publică Strategia Naţională de Digitalizare în Sănătate: ‘Spunem limpede cum scoatem pixul şi hârtiile din spitale şi cum integrăm tehnologia în modul real de funcţionare’

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat lansarea în consultare publică a Strategiei Naţionale de Digitalizare în Sănătate 2026-2030.

„Digitalizarea în sănătate nu mai este o promisiune şi nici un proiect izolat. Devine, clar şi asumat, politică de sistem. Punem în consultare publică Strategia Naţională de Digitalizare în Sănătate 2026-2030 şi spunem limpede cum scoatem pixul şi hârtiile din spitale şi cum integrăm tehnologia în modul real de funcţionare al sistemului sanitar. Punem capăt dosarelor plimbate între instituţii, fişelor scrise de mână şi sistemelor informatice care nu „vorbesc” între ele. Introducem regula simplă şi corectă: „o singură dată introdus, utilizat de mai multe ori”. Date medicale integrate, sigure şi interoperabile”, a scris Rogobete pe Facebook.

Potrivit ministrului, fără tehnologie integrată „corect”, personalul medical şi pacienţii pierd timp preţios, se pierd informaţii esenţiale, iar deciziile ajung să fie luate fără date complete.

„Construim un mediu digital în care datele medicale nu mai sunt fragmentate, ci circulă sigur şi controlat între spitale, ambulatoriu, medicina de familie şi urgenţă. Facem funcţional dosarul electronic de sănătate, astfel încât informaţiile medicale să fie disponibile profesioniştilor, nu pe hârtii plimbate între instituţii. Stabilim interoperabilitatea ca regulă, nu ca excepţie: aceleaşi standarde, aceleaşi date, pentru întregul sistem public. Investim în competenţe digitale pentru personalul medical, astfel încât tehnologia să fie folosită zilnic, nu doar bifată în proiecte”, a arătat ministrul Sănătăţii.

El a susţinut că strategia pune datele acolo unde contează – în mâna profesioniştilor din sănătate şi în sprijinul pacienţilor.

Articole similare

Alexandru Nazare, după anunțul făcut de S&P: ‘Este un rezultat obţinut printr-un efort amplu al economiei şi al societăţii’

România a trecut şi actualul test de rating al agenţiei S&P şi se menţine în categoria recomandată investiţiilor, iar acest rezultat a fost obţinut printr-un
Citește →

România scapă de retrogradare: Standard & Poor’s a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3

Standard & Poor’s (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) şi a menţinut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat
Citește →

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 4,8 miliarde de euro: Mai avem doar 60,06 miliarde de euro

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau, la 30 septembrie 2026, la nivelul de 60,060 miliarde de euro, în scădere cu 4,805 miliarde
Citește →