Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

ANAF intră peste bogați: Face controale antifraudă privind achiziţiile de autoturisme de lux din surse nejustificate

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a iniţiat, în cadrul unui proiect pilot, mai multe controale pentru identificarea achiziţiilor de autoturisme de lux realizate din fonduri a căror provenienţă fiscală nu poate fi demonstrată, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

În cadrul acestui proiect, au fost analizate 66 de cazuri în care inspectorii Antifraudă au constatat o discrepanţă semnificativă între veniturile impozabile declarate în ultimii ani şi valoarea de piaţă a autoturismelor achiziţionate, indicând un risc fiscal ridicat.

Controalele vizează situaţii în care venituri nedeclarate sau insuficient justificate sunt utilizate pentru efectuarea unor achiziţii de valoare mare, cu încălcarea prevederilor legale privind fiscalizarea veniturilor şi disciplina financiară.

Până în prezent, au fost finalizate mai multe verificări, în urma cărora au fost constatate abateri de la legislaţia fiscală în vigoare, inclusiv utilizarea de fonduri fără caracter fiscalizat şi efectuarea de plăţi în numerar peste plafoanele legale.

Printre situaţiile identificate se numără: achiziţionarea, în 2025, a unui autoturism BMW 740D xDrive, de aproximativ 100.000 euro, achitat integral în numerar, fără a fi prezentate documente care să ateste provenienţa legală şi trasabilitatea fondurilor; tranzacţionarea unui Porsche Panamera la un preţ subevaluat, în condiţiile în care autoturismul fusese achiziţionat anterior cu 609.150 lei, plata fiind realizată în numerar, iar sursele fondurilor nu au putut fi dovedite prin documente credibile; achiziţia unui BMW M4 Competition M xDrive, de 546.951 lei, în absenţa unei justificări obiective a resurselor financiare utilizate; achiziţionarea unui BMW X6 xDrive, de 428.460 lei, în numerar, în cadrul unei tranzacţii în care niciuna dintre părţile implicate nu a putut demonstra provenienţa legală a sumelor

În toate aceste cazuri, DGAF a demarat procedurile legale pentru stabilirea obligaţiilor fiscale aferente veniturilor nejustificate, precum şi pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale, acolo unde a fost constatată încălcarea disciplinei financiare. Totodată, au fost instituite măsuri asigurătorii, respectiv sechestru asigurător asupra autoturismelor în cauză, în vederea recuperării creanţelor fiscale.

De asemenea, într-un caz distinct, controalele antifraudă au condus la sprijinirea organelor de executare silită, fiind instituit sechestru asigurător asupra unui autoturism BMW 740, evaluat la 762.300 lei, pentru recuperarea unor datorii restante către bugetul general consolidat al statului.

Având în vedere confirmarea riscurilor fiscale evaluate, DGAF va continua acest tip de acţiuni şi are în vedere extinderea semnificativă a numărului de controale, inclusiv asupra unor noi tipologii de tranzacţii cu risc fiscal.

Articole similare

A început o nouă ediţie a programului Fidelis

Ministerul Finanţelor va derula, începând de vineri, o nouă ediţie a programului de titluri de stat pentru populaţie Fidelis, iar dobânzile sunt de până la
Citește →
alt fghyt

Turismul a scăzut cu 2,4% în 2025

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în anul 2025, au însumat 13,9 milioane de persoane, în scădere cu
Citește →

BNR anunță că în numai o zi, joi, Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 2,2 miliarde de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 2,233 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca
Citește →