Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Banca Naţională a României dă peste 12,4 milioane lei pentru un nou sistem centralizat de securitate

Banca Naţională a României (BNR) a lansat o procedură de licitaţie deschisă pentru un nou sistem centralizat de securitate (SCS) în cadrul dispeceratului din sediul central, valoarea totală estimată a contractului fiind de 12,43 milioane lei, potrivit unui anunţ publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Conform documentaţiei, contractul vizează furnizarea şi instalarea unor sisteme hardware şi software de supraveghere şi securitate, precum şi integrarea, acolo unde este posibil, a unei părţi din echipamentele existente, care nu sunt învechite tehnologic şi pot fi folosite în continuare.

Proiectul include şi activităţi conexe, precum instruirea personalului care va opera noul sistem, lucrări de amenajare şi recompartimentare a spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea dispecerii, precum şi a celor destinate echipamentelor.

Contractul are o durată de 24 de luni şi va fi atribuit pe criteriul „cel mai bun raport calitate-preţ”. Locul de implementare al proiectului este sediul BNR din strada Lipscani nr. 25, sector 3, Bucureşti.

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 12 februarie 2026, ora 15:00. Achiziţia nu beneficiază de finanţare din fonduri europene şi va fi realizată din alte surse de finanţare ale băncii centrale, mai arată anunţul de participare.

Articole similare

Cosmin Ghiță va conduce WANO din ianuarie 2027, după nouă ani la șefia Nuclearelectrica

Cosmin Ghiță, fostul director general al Nuclearelectrica, va prelua în ianuarie 2027 funcția de CEO al World Association of Nuclear Operators (WANO), Asociația Mondială a
Citește →

Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: ‘Bugetul public trebuie curățat de necunoscute și de compromisuri’

România are nevoie de un parcurs ferm de consolidare fiscal-bugetară, susținut de investiții, fonduri europene și reforme care să permită relansarea creșterii economice, a afirmat
Citește →

Alexandru Nazare, după anunțul făcut de S&P: ‘Este un rezultat obţinut printr-un efort amplu al economiei şi al societăţii’

România a trecut şi actualul test de rating al agenţiei S&P şi se menţine în categoria recomandată investiţiilor, iar acest rezultat a fost obţinut printr-un
Citește →