Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Cosmin Ghiță va conduce WANO din ianuarie 2027, după nouă ani la șefia Nuclearelectrica

Cosmin Ghiță, fostul director general al Nuclearelectrica, va prelua în ianuarie 2027 funcția de CEO al World Association of Nuclear Operators (WANO), Asociația Mondială a Operatorilor de Centrale Nucleare. El îi va succeda lui Naoki Chigusa la conducerea organizației internaționale dedicate îmbunătățirii securității și fiabilității centralelor nucleare.

Informația a fost făcută publică de Bernard Le Guen, vicepreședinte al grupului francez EDF pentru proiecte nucleare internaționale, într-un mesaj publicat pe LinkedIn.

Bernard Le Guen: „Un nou capitol pentru WANO”

Oficialul EDF a salutat numirea lui Cosmin Ghiță și a subliniat importanța colaborării dintre operatorii nucleari pentru consolidarea siguranței în industrie.

„M-am bucurat personal foarte mult să aflu despre numirea prietenului meu Cosmin Ghiță în funcția de viitor CEO al WANO, el urmând să-i succeadă doctorului Naoki Chigusa în ianuarie 2027”, a transmis Bernard Le Guen.

„Felicitări, Cosmin! Un nou capitol pentru WANO, cu aceeași ambiție esențială: să învățăm împreună, să ne îmbunătățim împreună și să consolidăm continuu siguranța nucleară”, a adăugat reprezentantul EDF.

Mandatul la Nuclearelectrica s-a încheiat la 2 octombrie

Numirea în conducerea WANO vine după încheierea unei perioade de nouă ani în care Cosmin Ghiță a condus Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă. Acesta ocupa funcția de director general din septembrie 2017.

Ghiță și-a anunțat demisia în ultima parte a lunii august, înainte de expirarea mandatului. Potrivit informării oficiale a companiei, renunțarea la mandat a devenit efectivă la 2 octombrie 2026.

Din 3 octombrie, conducerea executivă a Nuclearelectrica este asigurată provizoriu de Mihai Laurențiu Gioara, care a ocupat anterior funcția de director de dezvoltare și managementul participațiilor în cadrul companiei.

WANO, organizația mondială dedicată securității nucleare

Înființată la 15 mai 1989, în urma accidentului de la Cernobîl, WANO este o organizație internațională nonprofit care sprijină operatorii centralelor nucleare în atingerea unor standarde ridicate de securitate și fiabilitate operațională.

Activitatea sa se bazează pe schimbul de experiență, evaluarea performanțelor, sprijinul reciproc și aplicarea bunelor practici. Organizația are birouri la Londra și Shanghai, precum și centre regionale la Atlanta, Moscova, Paris și Tokyo.

Cosmin Ghiță are experiență în structurile de conducere ale WANO. Potrivit prezentării sale profesionale publicate de Nuclearelectrica, el a fost primul român ales în consiliul de conducere al organizației.

Articole similare

Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: ‘Bugetul public trebuie curățat de necunoscute și de compromisuri’

România are nevoie de un parcurs ferm de consolidare fiscal-bugetară, susținut de investiții, fonduri europene și reforme care să permită relansarea creșterii economice, a afirmat
Citește →

Alexandru Nazare, după anunțul făcut de S&P: ‘Este un rezultat obţinut printr-un efort amplu al economiei şi al societăţii’

România a trecut şi actualul test de rating al agenţiei S&P şi se menţine în categoria recomandată investiţiilor, iar acest rezultat a fost obţinut printr-un
Citește →

România scapă de retrogradare: Standard & Poor’s a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3

Standard & Poor’s (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) şi a menţinut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat
Citește →