România are nevoie de o doctrină energetică în care securitatea şi continuitatea livrării să domine logica de piaţă, iar autonomia energetică să fie dublată de capacităţi tehnologice interne, astfel încât statul să poată funcţiona în vârf de consum şi în situaţii de criză, într-un context geopolitic tot mai competitiv, potrivit unei analize realizate de Asociaţia Energia Inteligentă.
„Este necesară o doctrină energetică, adică un set de priorităţi de securitate care domină logica strictă de piaţă atunci când miza este continuitatea livrării şi interesele statului. Principiile sunt clare: energia ca parte a apărării; independenţa măsurată în vârf de consum; prioritate pentru producţia internă în criză; reţelele ca infrastructură critică; stocarea ca asigurare a securităţii; gazul ca flexibilitate de tranziţie; nuclearul ca ancoră în siguranţa sistemului; eficienţa ca „sursă” care reduce vulnerabilitatea fără a adăuga dependenţe. Punctul cel mai dur al analizei AEI este, însă, faptul că autonomia energetică fără o autonomie tehnologică minimă este una aparentă. Dacă echipamentele, mentenanţa, software-ul, piesele şi know-how-ul rămân importate, blocajele din lanţurile de aprovizionare pot produce efecte similare unei întreruperi de energie. Prin urmare, analiza cere o mutare industrială: România să devină integrator şi producător de subsisteme critice, nu doar importator, prin contracte pe termen lung, transfer tehnologic şi politici industriale compatibile la nivel european”, se menţionează în studiul „Analiză energetică a României într-un context de insecuritate geopolitică şi retragere a garanţiilor externe”.
Într-un mediu geopolitic mai competitiv şi mai condiţional, România nu se mai poate baza pe securitatea determinată de presupunerea continuităţii livrărilor externe la vârf de consum în condiţii de deficit, iar energia şi tehnologia energetică devin criterii de suveranitate efectivă, se mai precizează în document.
„Diferenţa dintre stabilitate şi vulnerabilitate nu va fi dată de discurs, ci de capacitatea de a menţine funcţionarea statului în vârf de consum şi în criză, prin producţie, reţele, stocare, guvernanţă şi lanţuri tehnologice controlabile. Dacă aceste capacităţi nu se construiesc, România rămâne fie în zona gri, fie expusă unei crize sistemice; dacă se construiesc, energia trece de la problemă la instrument de putere”, arată analiza.
Autorii studiului susţin că „independenţa energetică”, abandonată în era globalizării, este înlocuită în prezent de o revenire forţată de la conceptul de „securitate energetică” la cel de „autonomie energetică”.
Conform sursei citate, ordinea în care România şi-a construit securitatea după 1990 „se subţiază”, iar analiza porneşte de la ipoteza că Strategia Naţională de Securitate a SUA din noiembrie 2025 marchează trecerea de la rolul de „garant omniprezent” la o selecţie mai strictă a intereselor, în care protecţia este condiţionată de capacitatea partenerilor de a-şi gestiona singuri riscurile.
În acest context, energia este mutată din registrul economic în registrul de securitate, nu pentru că preţul ar fi singurul determinant al puterii, ci pentru că energia susţine continuitatea statului – industrie, transport, sănătate, comunicaţii, ordine publică şi apărare. Analiza avertizează că, în secolul XXI, eşecul statal poate apărea prin blocarea sistemelor critice, nu neapărat prin invazie.
Potrivit documentului, modelul de securitate energetică bazat pe pieţe interconectate şi importuri „mereu disponibile” devine insuficient într-un context de competiţie între marile puteri, în care resursele pot fi utilizate ca armă, iar fragmentarea pieţelor şi riscul de întreruperi, inclusiv atacuri hibride, cresc semnificativ.
Astfel, analiza AEI conturează trei traiectorii posibile pentru România în perioada 2025 – 2035: autonomia energetică ca autosusţinere în situaţii de stres, dependenţa accentuată de importuri, cu riscuri majore de securitate, şi „zona gri”, caracterizată prin improvizaţie administrată şi vulnerabilitate structurală, în care România se află în prezent, potrivit specialiştilor.
„Zona gri este cel mai seducător şi cel mai periculos scenariu. (…) Studiul face referire la importuri sezoniere gestionate ad-hoc, proiecte strategice blocate (hidro, extragere de gaze etc.) sau împinse înainte fără un orizont de timp, reţele parţiale modernizate, intervenţii reactive şi plafonări care calmează temporar, dar nu repară structural. România rămâne într-un regim de improvizaţie administrată: nu colapsează, dar nici nu câştigă libertate de mişcare. Devine dependentă de „unde bate vântul” geopoliticii. România se găseşte astăzi în această situaţie periculoasă”, precizează AEI.
