Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Vești bune pentru România: Comisia Europeană a virat în conturile deschise la BNR peste 586 milioane de euro

Comisia Europeană a virat, marţi, în conturile deschise la Banca Naţională a României, peste 586 milioane de euro, sume solicitate prin Programul Transport 2021-2027, din Fondul de Coeziune şi Fondul European de Dezvoltare Regională, a anunţat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

„Aceste sume provin din cheltuieli făcute iniţial prin PNRR de beneficiari din domeniul transporturilor, pentru proiecte mari de infrastructură – precum autostrada Ploieşti-Buzău-Focşani, dar şi alte investiţii importante. În perioada septembrie-decembrie, Guvernul României, prin Ministerul Transporturilor, cu sprijinul Comisiei Europene, a mutat aceste proiecte în Programul Transport 2021-2027, pentru o utilizare eficientă a fondurilor europene. Foarte important: aceşti bani nu provin din taxele şi impozitele românilor. Sunt fonduri europene care intră direct în economia României şi sunt investiţii directe în infrastructură, dezvoltare regională şi servicii publice. Rezultatul este posibil datorită muncii coordonate în echipă dintre Ministerul Transporturilor, prin autoritatea de management a Programului Transport 2021-2027, Ministerul Finanţelor şi beneficiarii proiectelor (CNAIR, CN CFR SA, Metrorex etc.)”, a scris ministrul Finanţelor, pe pagina sa de Facebook.

Pe de altă parte, pe 29 decembrie, autorităţile publice locale au făcut plăţi prin trezorerie de aproximativ 714 milioane de lei pe Titlul 60 – granturi PNRR, pentru investiţii realizate de acestea din fonduri europene: mobilitate urbană, eficienţă energetică şi alte investiţii utile comunităţilor.

„Sunt rezultatele rectificării şi cadrării unui buget realist axat pe asigurarea fondurilor care ne asigură premisele unei creşteri economice sănătoase. Mulţumesc, Raffaele Fitto, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, pentru sprijinul acordat României – inclusiv în urma discuţiilor avute la vizita sa în ţara noastră, când am solicitat susţinere pentru accelerarea acestor plăţi. Noi surse de optimism datorită nivelului ridicat al investiţiilor publice şi absorbţiei mai bune a fondurilor europene: 2026 va fi un an mai bun pentru economia României”, a subliniat Alexandru Nazare.

Articole similare

sursa: Facebook

Ministrul Muncii anunță sesizarea Parchetului: ‘Cei care fac trafic cu certificatele de dizabilitate să plătească’

Cei care au primit certificate de dizabilitate pe nedrept sau care au păcălit sistemul vor ieşi de sub protecţia statului şi, acolo unde fraudele sunt
Citește →

BNR anunță dezastrul: Inflaţia va crește

Rata anuală a inflaţiei îşi va prelungi scăderea lentă în primul trimestru din 2026, iar în trimestrul următor va consemna o creştere, pe fondul influenţelor
Citește →

Banca Naţională a României a decis menţinerea dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit marţi în şedinţă, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe
Citește →