Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

ANAF a derulat un proiect prin care peste 4.500 de studenţi au participat la o campanie de educaţie fiscală în marile centre universitare din ţară

Peste 4.500 de studenţi din 42 de universităţi au participat la campania „Educaţia fiscală pentru viitorul tău!”, un program naţional de educaţie fiscală adresat studenţilor, derulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în perioada 13 noiembrie – 16 decembrie.

Potrivit unui comunicat al ANAF, obiectivul campaniei a fost creşterea nivelului de informare şi conştientizare timpurie a drepturilor şi a obligaţiilor fiscale, atât la nivel individual cât şi la nivel macroeconomic, în contextul în care actualii studenţi sunt viitorii specialişti, manageri, antreprenori şi contribuabili fiscali ai României.

Specialiştii ANAF au susţinut 74 de prezentări dedicate studenţilor, adaptate nevoilor şi intereselor acestora, cu scopul de a încuraja civismul fiscal, antreprenoriatul loial şi implicarea tinerilor în procesul de modernizare a administraţiei fiscale, promovând totodată oportunităţile de carieră oferite de ANAF.

Prezentările au abordat teme precum rolul şi funcţionarea administraţiei fiscale, serviciile electronice puse la dispoziţie de ANAF, importanţa echităţii fiscale în societate, precum şi noţiuni de educaţie fiscală – inclusiv înregistrarea fiscală, obligaţiile declarative sau drepturile şi obligaţiile fiscale ale angajaţilor şi angajatorilor. De asemenea, au fost prezentate informaţii utile pentru viitorii antreprenori (freelancing, activităţi de tip start-up, inclusiv cele desfăşurate în mediul online) precum şi aspecte legate de etică şi responsabilitate civică. Prezentările au fost completate de exemple practice, studii de caz şi sesiuni interactive adaptate domeniului de studiu al participanţilor.

Totodată, specialiştii ANAF au prezentat studenţilor misiunea şi rolul social al administraţiei fiscale, explicând ce presupune activitatea de zi cu zi a unui specialist fiscal – de la administrarea veniturilor bugetare şi consilierea contribuabililor până la utilizarea sistemelor digitale moderne şi combaterea evaziunii fiscale. Astfel, prezentările au evidenţiat impactul direct al activităţii ANAF asupra funcţionării statului şi echităţii sociale, promovând totodată în rândul studenţilor oportunităţile de carieră, stabilitatea profesională şi posibilitatea unei contribuţii relevante pe termen lung în cadrul administraţiei fiscale.

În total, peste 4.500 de studenţi din marile centre universitare din toată ţara au participat în cadrul campaniei ANAF, din care peste 3.000 de studenţi în centrele universitare din ţară şi mai mult de 1.500 în cadrul prezentărilor din Bucureşti.

ANAF precizează că, prin prezenţa activă în mediul universitar, urmăreşte consolidarea bazei de recrutare şi formare a viitorilor specialişti fiscali ai României, prin promovarea oportunităţilor de carieră şi a rolului tinerilor în modernizarea şi eficientizarea serviciilor fiscale.

Articole similare

sursa: Facebook

Ministrul Muncii anunță sesizarea Parchetului: ‘Cei care fac trafic cu certificatele de dizabilitate să plătească’

Cei care au primit certificate de dizabilitate pe nedrept sau care au păcălit sistemul vor ieşi de sub protecţia statului şi, acolo unde fraudele sunt
Citește →

BNR anunță dezastrul: Inflaţia va crește

Rata anuală a inflaţiei îşi va prelungi scăderea lentă în primul trimestru din 2026, iar în trimestrul următor va consemna o creştere, pe fondul influenţelor
Citește →

Banca Naţională a României a decis menţinerea dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit marţi în şedinţă, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe
Citește →