Participarea și discursul la toate evenimentele organizate la București din seria „Împreună protejăm România” sunt gratuite pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziționarea de servicii de promovare/parteneriat.

Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Rompetrol Rafinare a înregistrat pierde de aproape 21 milioane dolari în primele 9 luni

Rompetrol Rafinare a înregistrat în primele nouă luni din 2025 pierderi de 20,64 milioane dolari, în scădere faţă de rezultatul net negativ de 66,7 milioane dolari din perioada similară a anului trecut, conform unui comunicat al companiei.

Cifra de afaceri brută a ajuns la 4,44 miliarde de dolari, în timp ce rezultatul operaţional (EBITDA – profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere si amortizare) a înregistrat o valoare de 175 de milioane de dolari.

„Rezultatul net este în continuare negativ (20 milioane dolari), fiind influenţat în principal de volatilitatea cotaţiilor internaţionale şi de cadrul fiscal aplicabil. Compania reiterează nevoia stringentă enunţată de mediul de business ca iniţiative fiscale precum impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) să fie abrogate şi înlocuite cu soluţii sustenabile, completate cu stimulente pentru investiţii în domenii strategice, obiectivul companiei fiind să îşi menţină rolul în stabilitatea domeniului energetic şi, ulterior, să-şi diversifice şi dezvolte operaţiunile”, se menţionează în comunicat.

Compania a consemnat în perioada ianuarie-septembrie 2025 un total al materiilor prime procesate în rafinăriile Petromidia şi Vega de 4,61 milioane de tone, pe fondul unui flux stabil de materii prime asigurat de compania KazMunayGas Kazahstan. În aceeaşi perioadă, producţia de carburanţi (benzine, motorine, jet) s-a situat la un total de 3,52 milioane de tone.

Astfel, în primele nouă luni ale acestui an, rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 4,3 milioane de tone de materii prime, din care au rezultat aproximativ 1,25 milioane de tone de benzină şi 2,28 milioane de tone de carburanţi diesel şi Jet A1. Vânzările de carburanţi au fost direcţionate în proporţie de aproximativ 60% pe piaţa internă.

Supusul zilnic al rafinăriei a atins un nivel de 16.760 tone în perioada iulie-septembrie, procesând în total 1,54 milioane de tone. Astfel, gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a fost de 99,37%, respectiv 96,82% la nivelul primelor nouă luni.

În ceea ce priveşte rafinăria Vega (singurul producător intern de bitum şi hexan), procesarea totală de materie primă a fost de circa 281.000 de tone în primele 9 luni din 2025, nivel determinat direct de cantităţile majorate de componenţi primite de la rafinăria Petromidia.

Pe partea de petrochimie, în ianuarie – septembrie 2025, producţia totală de polimeri a fost de 62.000 de tone, iar vânzările au fost direcţionate preponderent către piaţa internă. La începutul lunii mai, compania a repornit şi instalaţia de Polietilene de Joasă Densitate (LDPE).

Segmentul de distribuţie a consemnat o uşoară scădere a vânzărilor de carburanţi în zona de retail, ca urmare a cererii generale de piaţă, determinate de creşterea TVA, a accizelor şi a puterii de cumpărare aflate pe un trend descendent. În perioada ianuarie – septembrie 2025, vânzările pe canalele en-gros au crescut, ca rezultat al efortului strategic al echipei de management, de consolidare a poziţiei pe piaţă, se subliniază în comunicat.

La finalul lunii septembrie 2025, reţeaua de distribuţie din România a ajuns la 1.206 puncte de comercializare. Reţeaua include staţiile proprii, staţiile partener şi staţiile mobile: expres, baze interne de 9 şi 20 de metri cubi.

Rompetrol Rafinare este unul dintre cei mai importanţi contributori la bugetul de stat, cu un aport de peste 1,4 miliarde de dolari în perioada ianuarie – septembrie 2025. Acţionarii semnificativi ai companiei sunt KMG Internaţional (54,63% – direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Articole similare

Premierul Ilie Bolojan face curățenie între speculanți: Anunţă pierderea autorizaţiilor în cazul proiectelor speculative cu energie electrică

Proiectele speculative din domeniul energiei electrice, care ocupă capacităţi în reţea fără a fi implementate, să îşi piardă autorizaţiile, iar proiectele care dispun de finanţare
Citește →

Banca Transilvania a atras 1 miliard de euro de pe pieţele internaţionale printr-o emisiune de obligaţiuni suprascrisă de aproape patru ori în cea mai mare operaţiune din Europa Centrală şi de Est

Banca Transilvania a atras 1 miliard de euro de pe pieţele internaţionale printr-o emisiune de obligaţiuni suprascrisă de aproape patru ori, finalizând astfel cea mai
Citește →

Alexandru Nazare a discutat cu US Exim Bank despre finanţarea unor noi proiecte strategice în energie şi infrastructură: ‘Oportunităţile de proiecte comune promovate de România sunt privite cu interes real de partea americană’

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a discutat la Washington cu conducerea US Exim Bank despre finanţarea unor noi proiecte strategice în energie şi infrastructură, vizând accelerarea
Citește →