Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Banca Transilvania a făcut parte din sindicatul de bănci care a acordat companiei Autonom Services o finanţare în valoare de 300 milioane de euro

Banca Transilvania, în calitate de coordonator global şi agent de documentaţie, a făcut parte din sindicatul de bănci care a acordat companiei Autonom Services o finanţare în valoare de 300 milioane de euro, cu posibilitatea extinderii facilităţii cu până la 50 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă.

Structura finanţării sindicalizate cuprinde o facilitate de credit revolving de până la 250 milioane de euro, destinată refinanţării unor facilităţi existente şi achiziţiei de vehicule şi echipamente, precum şi o facilitate de credit revolving în valoare de până la 50 milioane de euro, pentru nevoi corporative generale.

„Banca Transilvania se bucură să fie parte din consorţiul care susţine Autonom Services, având calitatea de coordonator global şi agent de documentaţie. Această finanţare, care include o componentă de sustenabilitate, reflectă angajamentul nostru de a sprijini companiile locale cu potenţial de creştere şi impact pozitiv în economie. Felicităm echipa Autonom pentru această realizare şi suntem mândri să contribuim la consolidarea poveştii lor de succes”, a declarat Cosmin Călin, Director Executiv Senior, Companii Mari, Finanţări Structurate şi Factoring.

Băncile participante în sindicat, alături de Banca Transilvania (coordonator global, agent de documentaţie, creditor iniţial), sunt: BRD – Groupe Societe Generale (coordonator global, coordonator de sustenabilitate, creditor iniţial), ING Bank (coordonator global, coordonator de sustenabilitate, creditor iniţial), UniCredit Bank (coordonator global, creditor iniţial), Raiffeisen Bank (coordonator global, creditor iniţial), Exim Banca Românească (creditor iniţial), Inţesa Sanpaolo România (creditor iniţial), Garanţi Bank (creditor iniţial) şi Banca Comercială Română (agent şi agent de garanţie).

Articole similare

Vești bune de la agrometeorologi: Rezerva de apă în cultura grâului de toamnă, apropiată de optim în cea mai mare parte a zonelor de cultură

Rezerva de apă în stratul de sol 0-50 centimetri, în cultura grâului de toamnă, va prezenta pe parcursul săptămânii viitoare valori satisfăcătoare, apropiate de optim
Citește →

Grupul Electrica are un profit net în creştere de aproape trei ori, în primele nouă luni

Grupul Electrica a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 839,8 milioane de lei, în creştere cu 537,4 milioane de
Citește →

Ministerul Finanţelor spune că ultima ediţie Fidelis din 2025 vine cu dobânzi neimpozabile de până la 7,55%

Ultima ediţie Fidelis din 2025, ce se va desfăşura în perioada 5 – 12 decembrie, vine cu dobânzi neimpozabile de până la 7,55% la emisiunile
Citește →