Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

INS anunță că deficitul comercial a crescut cu un miliard de euro, în primele nouă luni, și a ajuns la peste 24 miliarde euro

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a urcat la aproape 24,5 miliarde de euro, după primele nouă luni ale acestui an, fiind mai mare peste un miliard de euro (+4,3%) decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În perioada menţionată, exporturile FOB au însumat 72,2 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 96,7 miliarde de euro, ambele consemnând creşteri de 4,2%.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (46,4% la export şi 36,4% la import) şi alte produse manufacturate (27% la export şi 28,3% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada ianuarie – septembrie 2025 a fost de 51,6 miliarde de euro la expedieri şi de 69,7 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 71,5% din total exporturi şi 72,1% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost de 20,6 miliarde de euro la exporturi şi de 27 miliarde de euro la importuri, reprezentând 28,5% din total exporturi şi 27,9% din total importuri.

În luna septembrie 2025, exporturile FOB au însumat aproape 8,9 miliarde de euro, iar importurile CIF 11,4 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,5 miliarde de euro. Faţă de luna septembrie 2024, exporturile au crescut cu 9,2%, iar importurile au crescut cu 6,2%.

Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.

Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.

Articole similare

CEC Bank a semnat o nouă convenţie de garantare cu Banca de Investiţii şi Dezvoltare: Va putea acorda credite în limita unui plafon de 740 milioane de lei

CEC Bank a semnat o nouă convenţie de garantare cu Banca de Investiţii şi Dezvoltare din România (BID), în cadrul căreia va putea acorda credite
Citește →

Ministrul Finanţelor anunță că Banca de Investiţii şi Dezvoltare va injecta anul viitor 6 miliarde de lei în economie

Banca de Investiţii şi Dezvoltare va injecta anul viitor 6 miliarde de lei în economie prin intermediul Convenţiilor de garantare pentru Garanţia de Portofoliu destinată
Citește →

Salrom vrea, de la Comisia Europeană, 250 de milioane de euro pentru un proiect de procesare a grafitului din Baia de Fier

Societatea Naţională a Sării – Salrom a depus, vineri, la Comisia Europeană, o nouă cerere de finanţare referitoare la procesarea prin metode moderne a şisturilor
Citește →