Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Electrica a pus în funcţiune un parc fotovoltaic în valoare de peste 20 de milioane de euro

Parcul fotovoltaic Satu Mare 2, cu o capacitate instalată de 27,056 MW, a fost pus în funcţiune, după o investiţie de peste 20 de milioane de euro, informează Grupul Electrica, printr-un comunicat de presă.

„Finalizarea parcului fotovoltaic Satu Mare 2 reprezintă mai mult decât o investiţie, este o dovadă concretă a angajamentului nostru faţă de viitorul sustenabil al României. Acest proiect demonstrează că putem transforma oportunităţile de finanţare în investiţii cu impact direct asupra comunităţilor şi a mediului. Vom continua să dezvoltăm proiecte similare, care să ne permită să creştem capacităţile de producţie din surse regenerabile, să reducem amprenta de carbon şi să consolidăm poziţia României în tranziţia energetică”, a declarat, în comunicat, Alexandru Chiriţă, CEO Electrica.

Situat în vecinătatea comunei Botiz, judeţul Satu Mare, parcul are o capacitate instalată de 27,056 MW şi reprezintă o investiţie de peste 20 de milioane de euro.

Potrivit sursei citate, proiectul include centrala electrică fotovoltaică de 27,056 MW, staţia de transformare de utilizator 110/20 kV şi lucrările de racordare la reţeaua de distribuţie, fiind finanţat parţial prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Acesta va contribui la creşterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic al Grupului Electrica, la reducerea emisiilor de carbon şi la asigurarea de energie curată şi accesibilă pentru comunităţile locale şi pentru economia naţională. Punerea în funcţiune a parcului fotovoltaic Satu Mare 2 întăreşte direcţia strategică pe termen lung a Grupului Electrica, ce vizează dezvoltarea de proiecte energetice sustenabile, diversificarea portofoliului şi integrarea tehnologiilor moderne pentru a răspunde cerinţelor de eficienţă şi de mediu. Prin investiţiile sale, Electrica îşi reafirmă rolul de partener de încredere în realizarea obiectivelor naţionale şi europene de decarbonizare, contribuind la o economie mai verde şi mai competitivă”, precizează compania.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie, furnizare şi producţie a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii energetice din ţară.

Compania oferă servicii pentru patru milioane de utilizatori, acoperind 18 judeţe din trei zone geografice pentru distribuţia energiei electrice (Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord), şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica, societatea holding a Grupului, este listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra, având capital majoritar privat.

Articole similare

Guvernul salvează Metrorex: A aprobat bugetul, deși pierderile sunt aproape la fel de mari

Guvernul a aprobat, vineri, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Metrorex, societate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Bugetul va asigura desfăşurarea activităţii
Citește →

Pensia medie lunară a crescut foarte puțin, dar numărul pensionarilor a scăzut: Pensia medie lunară a ajuns la 2.942 de lei

Pensia medie lunară a fost de 2.942 de lei în trimestrul II 2026, în creştere cu 0,3% faţă de trimestrul precedent, iar numărul mediu de
Citește →

SNGN Romgaz SA poate prelua Azomureş SA: Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care SNGN Romgaz SA intenţionează să preia unele active de la Azomureş SA, confirm unui comunicat de presă al
Citește →