Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Adevăratele cifre care trebuie să ne sperie: Numărul românilor care mor este cu mult mai mare decât al celor care se nasc

Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ în luna august a acestui an, cu un număr al deceselor mai mare de 1,3 ori decât cel al născuţilor-vii, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Astfel, în perioada analizată, numărul certificatelor de naştere pentru născuţi-vii înregistrat a fost mai mare cu 812 (+6,2%), comparativ cu luna august din anul 2024, în timp ce numărul certificatelor de deces a scăzut cu 2.557 (-12,7%), iar cel pentru copiii cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 12 mai mic.

La nivel general, sporul natural a fost negativ atât în luna august 2025 (-3.610 persoane), cât şi în luna august 2024 (-6.979 persoane).

Conform statisticii, în luna august 2025, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 8.954 de persoane (4.621 de persoane de sex masculin şi 4.333 de persoane de sex feminin), iar în mediul rural decesul a 8.601 persoane (4.547 de bărbaţi şi 4.054 de femei).

Faţă de aceeaşi lună din anul 2024, numărul deceselor înregistrate a scăzut cu 12,9%, în mediul urban (-12,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi -13% în dreptul persoanelor de sex feminin) şi cu 12,5% în mediul rural (-13,6% în cazul bărbaţilor şi -11,3% în cel al femeilor).

De asemenea, 39,9% din totalul numărului de decese s-a consemnat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, 28,3% la persoanele de 70-79 ani şi 16,5% la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (85 de decese), 5-19 ani (59 de decese) şi 20-29 ani (84 de decese).

Datele INS relevă faptul că, în ultima lună de vară din acest an, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 16.787 de căsătorii, timp în care numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi prin acordul soţilor (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 2.208.

Articole similare

Nicolae Comănescu: diplomația dialogului și a continuității

În diplomație, continuitatea este la fel de importantă precum capacitatea de a deschide noi direcții de cooperare. Relațiile dintre state se construiesc în timp, prin
Citește →

Conform INS, comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut cu 3,6%

Comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut în termeni nominali cu 3,6% în primele şapte luni ale anului
Citește →

Reţele Electrice investește peste 123 de milioane de lei pentru modernizarea staţiei Cetate din Timişoara

Operatorul de distribuţie de energie electrică Reţele Electrice România va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei (TVA inclus) pentru modernizarea şi mărirea capacităţii
Citește →