Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

CEC Bank a fost selectată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului ca instituţie de credit parteneră pentru derularea Programului Start-Up Nation România – ediţia 2024

CEC Bank a fost selectată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) ca instituţie de credit parteneră pentru derularea Programului Start-Up Nation România – ediţia 2024, parte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ce vizează sprijinirea antreprenorilor prin finanţări nerambursabile şi credite avantajoase.

Potrivit unui comunicat al CEC Bank transmis, luni, AGERPRES, obiectivul principal al programului îl constituie dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale şi îmbunătăţirea performanţelor economice ale beneficiarilor prin înfiinţarea de noi IMM-uri, cu accent pe digitalizare, sustenabilitate, pregătire antreprenorială, dezvoltare durabilă şi crearea de locuri de muncă.

CEC Bank va sprijini implementarea proiectelor de investiţii prin deschiderea conturilor de grant şi acordarea de credite punte pentru prefinanţarea granturilor şi credite de cofinanţare a aportului propriu în condiţii de cost avantajoase.

„CEC Bank rămâne un partener de încredere pentru antreprenorii aflaţi la început de drum, punând la dispoziţia acestora soluţii de finanţare adaptate şi un cadru sigur pentru derularea proiectelor. Continuăm astfel tradiţia implicării noastre în implementarea programelor guvernamentale dedicate IMM-urilor, printr-un sprijin activ şi avantajos”, a declarat Ramona Ivan, director al Direcţiei Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale, CEC Bank, citată în comunicat.

Caracteristicile Start-Up Nation 2024 sunt: alocaţie financiară nerambursabilă (AFN) de maximum 250.000 lei / beneficiar, reprezentând până la 90% din cheltuielile eligibile; contribuţia proprie de minimum 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile; mecanismul de plată – într-o primă etapă MEDAT virează beneficiarilor în conturile de grant distincte deschise la CEC Bank, până la 50% din valoarea grantului, restul sumei urmând a fi regularizată de MEDAT la depunerea de către beneficiari a decontului final; cheltuielile eligibile – echipamente tehnologice, soluţii digitale, tehnologii de colectare, reciclare şi reutilizare, echipamente pentru economisirea energiei şi producerea de energie regenerabilă, precum şi alte active necesare implementării proiectelor.

CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, banca are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale.

Grupul CEC Bank a luat fiinţă prin preluarea, în 2023, de către CEC BANK S.A., a pachetului majoritar de acţiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – I.F.N. S.A. (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Articole similare

Ministrul Alexandru Nazare taie fără milă: ‘România nu trebuie pusă în situaţia de a alege între o reformă salarială nesustenabilă şi investiţiile finanţate prin PNRR’

Ministerul Finanţelor va susţine o formă a Legii de salarizare în sistemul bugetar care îndeplineşte simultan trei condiţii, respectiv este echitabilă pentru angajaţi, poate fi
Citește →

Ministerul Finanţelor listează la Bursa de Valori Bucureşti titluri de stat Fidelis: Valoarea lor este de 1,3 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor (MF) a atras 1,3 miliarde lei (249 milioane euro), prin a opta rundă de titluri de stat Fidelis din acest an, cele şapte
Citește →

Ministerul Transporturilor a arătat Guvernului Contractul de activitate şi performanţă al CFR SA pentru perioada 2026-2030

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a propus Executivului, spre aprobare, Contractul de activitate şi performanţă al CFR SA pentru perioada 2026 – 2030, prin care
Citește →