Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministerul Finanţelor a emis o nouă ediţie FIDELIS, cu dobânzi de până la 8,2% la emisiunile în lei

Ministerul Finanţelor (MF) a lansat, vineri, o nouă ediţie FIDELIS, cu dobânzi de până la 8,2% pentru titlurile în lei şi de până la 6,5% pentru cele în euro.

Potrivit unui comunicat, a noua ediţie FIDELIS din acest an se va desfăşura între 10 şi 17 octombrie.

„Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro prin intermediul băncilor partenere, respectiv BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, Alpha Bank şi TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti”, se menţionează în comunicat.

Donatorii de sânge beneficiază şi de tranşa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în lei, cu scadenţă la 2 ani, la o dobândă de 8,2%. Donatorii-investitori beneficiază de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei, precizează sursa citată.

Noua structură a programului FIDELIS, împreună cu programul TEZAUR, care include maturităţi de 1, 3 şi 5 ani, oferă investitorilor şi celor care doresc să economisească prin titluri de stat întreaga paletă de maturităţi, de la 1 la 10 ani, cu opţiuni atât în moneda naţională, cât şi în euro.

Conform sursei citate, cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS au posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere în funcţie de preţul primit pe bursă; veniturile obţinute din deţinerea titlurilor sunt neimpozabile.

„Cifrele celor 8 ediţii din 2025 dovedesc interesul crescut al românilor pentru modalitatea de economisire propusă de Ministerul Finanţelor”, se menţionează în comunicat.

Astfel, suma totală investită în cadrul celor opt ediţii depăşeşte 16,12 miliarde de lei, înregistrându-se 169.191 ordine de subscriere şi 26.650 donatori – investitori. Suma totală investită de donatorii-investitori depăşeşte 1,477 miliarde de lei.

„Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro”, se arată în comunicat.

Articole similare

Romsilva anunță prețurile lemnului de foc pentru iarna 2026–2027. Cât costă metrul cub și de unde poate fi cumpărat

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026,
Citește →

CEC Bank și BID extind finanțarea IMM-urilor. Garanții de până la 80% pentru investiții în nouă județe, credite în euro și dobânzi reduse

CEC Bank şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare, prin revizuirea convenţiei de garantare de portofoliu. Potrivit
Citește →

CFR SA a lansat un concurs de proiecte artistice pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord

CFR SA a lansat un concurs de proiecte artistice pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord Bucureşti şi invită artiştii
Citește →