Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Profitul net al CEC Bank a crescut cu 12,8%, în primele 6 luni

CEC Bank a înregistrat un profit net de 304,1 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu 12,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar la nivel de grup a raportat un profit net de 306,2 milioane lei, mai mare cu 9,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit unui comunicat de presă.

Activele nete ale Grupului CEC Bank au crescut cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut, de la 93,31 miliarde de lei la 99,42 miliarde lei.

Veniturile nete din dobânzi ale Grupului au înregistrat un avans de aproximativ 23% în primele şase luni ale anului 2025, comparativ cu perioada similară a anului 2024, la circa 227 milioane lei, pe seama creşterii veniturilor din dobânzi, generate de creşterea lunară a soldului de credite şi plasamente (titluri, bănci, etc).

Astfel, veniturile din dobânzi au crescut cu circa 266 milioane lei, în timp ce cheltuielile cu dobânzile au înregistrat, şi ele, un trend crescător, de aproximativ 38 milioane lei.

Veniturile nete din comisioane ale Grupului CEC Bank au crescut cu aproximativ 12,3%, respectiv cu circa 19 milioane lei, în principal datorită creşterii veniturilor din comisioanele percepute de FGCR, creştere de 50%, ca urmare a accesării unui nivel mai mare de programe guvernamentale faţă de cel estimat, ajungând la 265 milioane lei la nivelul Grupului şi de 238 milioane la nivelul băncii.

În baza evoluţiei veniturilor şi a monitorizării constante a cheltuielilor, raportul cost-venituri la nivelul Grupului s-a îmbunătăţit faţă de nivelul anului precedent, fiind de 49,89% la 30 iunie 2025, faţă de 51,65% la finalul semestrului I 2024.

Rata fondurilor proprii totale ale băncii se situa la nivelul de 29,03%, în creştere faţă de 22,38% în iunie 2024, rămânând la un nivel confortabil în raport cu cerinţele minime reglementate.

Tot în primul semestru al anului 2025, CEC Bank a obţinut acordul Comisiei Europene pentru o majorare de capital în valoare de un miliard de lei, dedicată exclusiv extinderii operaţiunilor bancare.

De asemenea, banca menţionează că peste 42.000 de credite noi au fost acordate în primele 6 luni ale anului 2025, cu o valoare cumulată de aproximativ 5,5 miliarde de lei.

Conform sursei citate, peste 37.000 de români, persoane fizice, au beneficiat de finanţări în valoare de circa 2 miliarde lei, destinate investiţiilor imobiliare sau concretizării altor proiecte personale. Volumul creditelor acordate a crescut cu 29,6% faţă de perioada similară a anului precedent.

Creditele nou acordate în prima jumătate a anului 2025 clienţilor persoane juridice sunt în valoare de peste 3,5 miliarde lei, din care peste 500 milioane de lei au fost acordate clienţilor nou intraţi în portofoliul băncii.

Principalele domenii de activitate finanţate, în corelaţie cu programele care vizează proiecte de interes naţional şi regional, au fost: agricultura, industria, comerţul şi construcţiile.

CEC Bank a conturat opt obiective strategice principale pentru a-şi atinge obiectivul final de creştere a valorii băncii: dezvoltarea grupului financiar, creşterea afacerii, excelenţa operaţională, modernizarea operaţiunilor, experienţa clienţilor, cultura performanţei, managementul riscului şi capitalului, incluziunea financiară şi ESG.

CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România, fondată în 1864. Banca are, în prezent, cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale.

Grupul CEC Bank a luat fiinţă prin preluarea, la data de 27 iulie 2023, de către CEC Bank S.A., a pachetului majoritar de acţiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – I.F.N. S.A. (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Articole similare

Ministrul Alexandru Nazare taie fără milă: ‘România nu trebuie pusă în situaţia de a alege între o reformă salarială nesustenabilă şi investiţiile finanţate prin PNRR’

Ministerul Finanţelor va susţine o formă a Legii de salarizare în sistemul bugetar care îndeplineşte simultan trei condiţii, respectiv este echitabilă pentru angajaţi, poate fi
Citește →

Ministerul Finanţelor listează la Bursa de Valori Bucureşti titluri de stat Fidelis: Valoarea lor este de 1,3 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor (MF) a atras 1,3 miliarde lei (249 milioane euro), prin a opta rundă de titluri de stat Fidelis din acest an, cele şapte
Citește →

Ministerul Transporturilor a arătat Guvernului Contractul de activitate şi performanţă al CFR SA pentru perioada 2026-2030

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a propus Executivului, spre aprobare, Contractul de activitate şi performanţă al CFR SA pentru perioada 2026 – 2030, prin care
Citește →