Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

One United Properties demarează o ofertă publică de cumpărare pentru maximum 20% din propriile acţiuni

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties intenţionează să lanseze un program de Ofertă Publică de Cumpărare (OPC) pentru până la 20% din propriile acţiuni, un mecanism prin care o companie listată oferă acţionarilor săi posibilitatea de a-şi vinde acţiunile direct către companie, la un anumit preţ şi într-o perioadă de timp determinată.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, preţul minim de achiziţie pentru fiecare acţiune se situează la 25 de lei, iar cel maxim la 40 de lei, valoarea totală a ofertei ridicându-se la cel mult 884 de milioane de lei.

OPC este concepută ca parte a unui program mai amplu de răscumpărare şi poate fi derulată prin una sau mai multe oferte succesive, în funcţie de condiţiile de piaţă, nivelul de participare al acţionarilor şi aprobările din partea autorităţilor de reglementare.

„Intenţia de a lansa programul de OPC reflectă poziţia financiară solidă a Companiei şi capacitatea sa de a genera numerar, care îi permit să continue investiţiile în dezvoltări de amploare, asigurând în acelaşi timp un management activ al capitalului. Acţiunile răscumpărate vor fi anulate, iar capitalul social al companiei va fi redus, ceea ce va conduce la optimizarea structurii de capital şi va susţine crearea de valoare pe termen lung pentru acţionari”, se arată în comunicat.

Membrii Consiliului de Administraţie, inclusiv co-fondatorii companiei, au confirmat că nu vor vinde nicio acţiune în cadrul programului de OPC.

Programul va fi derulat în conformitate cu reglementările aplicabile în vigoare şi este condiţionat de aprobarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, convocată pentru data de 15 octombrie 2025, precum şi de aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

One United Properties este principalul investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din Bucureşti. Compania este tranzacţionată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu simbolul ONE, iar acţiunile sale sunt incluse în mai mulţi indici, precum BET, STOXX, MCSI, FTSE, ROTX şi CEEplus.

Articole similare

Ministerul Finanţelor vrea să dea un miliard de lei Băncii de Investiţii şi Dezvoltare pentru instrumentele de garantare şi finanţare în nume şi cont stat

Ministerul Finanţelor este autorizat ca pentru 2026 să transfere suma de 1 miliard de lei la dispoziţia Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID, în scopul
Citește →

Ministerul Finanţelor propune o bonificaţie de 3% pentru persoanele fizice care îşi plătesc impozitul pe venit până la 15 aprilie 2026

Persoanele fizice ar putea primi o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit datorat pentru veniturile realizate în anul 2025 dacă îşi plătesc impozitul şi
Citește →

Ministerul Agriculturii anunță un sprijin financiar de urgenţă, în valoare de 2.000 de euro/hectar, pentru sectorul pomicol afectat de îngheţ în 2025

Guvernul a aprobat joi acordarea unui sprijin de urgenţă pomicultorilor afectaţi de fenomene climatice extreme din primăvara anului 2025, bugetul total alocat fiind de 11,5
Citește →