Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Guvernul vrea să urce baza anuală de calcul al CASS pentru veniturile din activităţi independente la 90 de salarii minime

Ministerul Finanţelor propune majorarea plafonului maxim al bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cazul persoanelor fizice care obţin venituri din activităţi independente, de la 60 de salarii minime brute pe ţară garantate în plată, la 90 de salarii minime brute pe ţară, pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2026.

Propunerea este inclusă în proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicat joi.

La stabilirea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate, în limita plafonului anual de 90 de salarii minime brute pe ţară garantate în plată, se ia în calcul valoarea salariului minim brut pe ţară stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului de realizare a venitului, indiferent dacă în cursul aceluiaşi an se utilizează mai multe valori ale salariului minim brut pe ţară, precizează iniţiatorii proiectului de act normativ.

„Majorarea plafonului maxim al bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor fizice care obţin venituri din activităţi independente a avut în vedere faptul că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi, sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar. De asemenea, obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează pe baza unor principii precum solidaritatea şi subsidiaritatea în constituirea şi utilizarea fondurilor. Totodată, în acord cu principiul fiscalităţii referitor la justeţea impunerii sau echitatea fiscală, sarcina fiscală a fiecărui contribuabil este stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia”, susţin autorii documentului citat.

În plus, potrivit acestora, măsura are ca scop şi reducerea decalajului de taxare a muncii între veniturile din activităţi independente şi veniturile din salarii şi asimilate salariilor.

Pentru veniturile realizate în anul fiscal 2025, obligaţiile fiscale privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din activităţi independente sunt cele stabilite potrivit legislaţiei în vigoare la data realizării veniturilor.

Articole similare

Banca Transilvania va distribui 1,4 miliarde de lei sub formă de dividende

Banca Transilvania va distribui dividende în valoare de 1,4 miliarde lei, reprezentând aproximativ 34% din profitul net al anului 2025, care a ajuns la aproape
Citește →

OMV Petrom va distribui dividende totale 3,6 miliarde de lei

Adunările generale ale acţionarilor OMV Petrom – ordinară şi extraordinară – au aprobat marţi toate propunerile Directoratului, inclusiv distribuirea de dividende totale (de bază şi
Citește →

Deficitul bugetar pe primul trimestru s-a redus la 1,03% din PIB

Deficitul bugetar s-a redus în primele trei luni din acest an cu mai mult de jumătate faţă de aceeaşi perioadă din 2025, ajungând la 1,03%
Citește →