Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministerul Finanţelor va împrumuta, în august, aproape 7 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna august 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,8 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 810 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 6,61 miliarde lei, este cu 15 milioane de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în luna iulie a acestui an, de 6,595 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, pe 14 august va fi organizată o licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 400 milioane de lei, cu scadenţa în 29 iulie 2026.

De asemenea, pe parcursul lunii august vor fi organizate licitaţii pentru 12 emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 5,4 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (810 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitaţii pentru o emisiune de obligaţiuni de 200 milioane lei, în data de 7 august, trei de 400 milioane lei, în 4 august, 18 august şi 25 august, şi opt emisiuni de 500 milioane lei, în 4 august, 7 august, 11 august (pentru două emisiuni), 18 august, 21 august (două) şi 28 august.

De asemenea, în vederea finanţării deficitului bugetului de stat, refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice, în data de 6 august va fi organizată licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni de stat cu cupon denominată în euro, în sumă de 200 milioane euro, cu maturitate iniţială de doi ani.

Articole similare

Ministrul Alexandru Nazare taie fără milă: ‘România nu trebuie pusă în situaţia de a alege între o reformă salarială nesustenabilă şi investiţiile finanţate prin PNRR’

Ministerul Finanţelor va susţine o formă a Legii de salarizare în sistemul bugetar care îndeplineşte simultan trei condiţii, respectiv este echitabilă pentru angajaţi, poate fi
Citește →

Ministerul Finanţelor listează la Bursa de Valori Bucureşti titluri de stat Fidelis: Valoarea lor este de 1,3 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor (MF) a atras 1,3 miliarde lei (249 milioane euro), prin a opta rundă de titluri de stat Fidelis din acest an, cele şapte
Citește →

Ministerul Transporturilor a arătat Guvernului Contractul de activitate şi performanţă al CFR SA pentru perioada 2026-2030

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a propus Executivului, spre aprobare, Contractul de activitate şi performanţă al CFR SA pentru perioada 2026 – 2030, prin care
Citește →