Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

ANRE
a sărbătorit 25 de ani de activitate

În data de 09.07.2024, ANRE a celebrat 25 de ani de activitate în cadrul unui eveniment aniversar ce a avut loc la Ateneul Român.

În cadrul evenimentului au fost prezenți înalți reprezentanți din partea Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Guvernului României, precum și din partea altor instituții cu care ANRE a colaborat cu succes de-a lungul timpului și cu care va continua dialogul interinstituțional.

În deschiderea evenimentului, președintele ANRE, George Niculescu, a subliniat angajamentul instituției față de protecția consumatorilor de energie din România. „Vom continua să reglementăm cu ușile deschise și să fim un partener onest pentru orice antreprenor serios care dorește să investească în sectorul de energie, fie el român sau străin. Am eliminat și vom continua să eliminăm elemente de birocrație și vom îmbunătăți reglementările pentru a face sectorul energetic românesc și mai atractiv. Responsabilitatea este cuvântul de ordine când vorbim despre reglementări„, a declarat acesta.

Pe scenă au urcat: Cosmin Marinescu – consilier prezidențial, Alexandru-Mihai Ghigiu – șef al Cancelariei Prim-Ministrului, care a transmis mesajul domnului prim-ministru Marcel Ciolacu, Sebastian Burduja – Ministrul Energiei, Bende Sandor – președintele Comisei de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, Bogdan Chirițoiu – preşedinte al Consiliului Concurenţei și Mihai Dărăban – preşedinte al CCIR, care au adresat urări și felicitări, subliniind importanța activității ANRE în reglementarea și dezvoltarea sectorului energetic din România.

În continuarea evenimentului, domnul Gabriel Andronache, vicepreședinte ANRE, a acordat plachete aniversare foștilor președinți și vicepreședinți ai ANRE, marcând contribuția lor semnificativă și implicarea în menținerea activității de reglementare la cele mai înalte standarde.

De asemenea, domnul Mircea Man, vicepreședinte ANRE, a acordat plachete aniversare unor angajați care au activat de la înființarea Autorității, pentru dedicarea și performanțele lor în cadrul instituției.

Prin acest eveniment, ANRE își reafirmă angajamentul de a continua să contribuie prin reglementări specifice, la dezvoltarea unui sistem energetic eficient, competitiv și transparent, şi la consolidarea pieței de energie din România.

Articole similare

INS anunță că afacerile din serviciile de piaţă prestate întreprinderilor au crescut cu 1,8%

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut, ca serie brută cu 1,8% în primele 11 luni din 2025, comparativ
Citește →

Economistul şef al Băncii Naţionale a României îi dă dreptate lui Ilie Bolojan: ‘Fără măsurile de consolidare fiscală, astăzi am fi vorbit de o Românie în incapacitate de plată’

Fără măsurile de consolidare fiscală adoptate în ultimele luni, România s-ar fi confruntat cu incapacitate de plată, retrogradare la categoria „junk” şi imposibilitatea finanţării pensiilor
Citește →

În timp ce românii plătesc cel mai scump energia electrică, abia în octombrie va reîncepe producția de energie electrică la Vidraru

Reumplerea lacului Vidraru va începe la finele lunii martie şi în octombrie sperăm să ajungă la un nivel minim tehnic, să putem funcţiona cu un
Citește →