Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

EximBank finanțează dezvoltarea Farplas & Smart Solutions,
furnizor pentru industria automotive

EximBank a acordat un pachet financiar în valoare totală de 11,5 milioane de euro companiei Farplas&Smart Solutions, parte a grupului Delta Invest din Mioveni (judeţul Argeş), producător român de produse şi componente injectate din mase plastice, în special pentru industria auto.

Pachetul structurat de bancă include atât componente de finanțare – care acoperă nevoia de capital generată de dezvoltarea continuă a societății și care asigură necesarul pentru derularea unei investiții într-o nouă linie de producție pentru repere injecție mase plastice, cât și de garantare – garanții de stat care acoperă 50% din produsele de creditare.

”Sectorul automotive este unul strategic pentru economia românescă, în condițiile în care s-a dezvoltat în mod accelerat, iar aproape toate maşinile fabricate în Europa au astăzi cel puţin o componentă produsă în România. Este un domeniu cu un mare potențial și suntem încântați că, prin parteneriatul cu grupul Delta, reușim să ne poziționăm ca un partener valoros având oportunitatea ca, alături de clienții noștri, să contribuim la continuarea tendinței de creștere a acestui sector și a economiei românești”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Farplas&Smart Solutions este este o companie joint-venture, înființată în 2020 de Farplas Otomotiv Sanayi Anonim Sirketi, companie turcă specializată în vopsirea și injectarea de piese din plastic pentru industria auto, și Smart Plast Solutions SRL, societate românească specializată în injectarea de piese din plastic, parte a grupului Delta Invest. Compania este furnizor pentru Grupul Renault (repere plastic de tipul bară față/spate, ornamente auto, spoilere etc.) și, din acest an, a demarat colaborarea și cu fabrica Ford de la Craiova, preluată recent de compania turcă Ford Otosan.

”Deși suntem o companie relativ nouă în domeniu, avem avantajul experienței acționarilor noștri, fiecare un reper în domeniul în care activează. Acest lucru ne-a permis ca în 2021, practic, primul an de funcționare, să înregistrăm un volum de afaceri de peste 11 milioane de lei. Acum, demararea colaborării cu Ford marchează o nouă etapă în dezvoltarea companiei noastre, și suntem bucuroși că am găsit în EximBank partenerul financiar care să susțină atât derularea activității noastre curente, cât și investiția în amenajarea și dotare a unei noi hale pentru producerea de piese auto pentru clienți din România și nu numai”, a declarat Nicolae Movileanu, fondatorul grupului Delta Invest.

EximBank este o instituţie specializată ce se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare sunt dedicate exclusiv segmentului corporate și pot fi accesate în condiții avantajoase de orice tip de societate comercială. În 2020, EximBank a finalizat achiziția Băncii Românești moment ce a marcat integrarea acesteia în Grupul EximBank. Banca Românească este o bancă universală ce oferă clienților săi, persoane fizice și juridice, o gamă largă de produse și servicii de calitate adaptate nevoilor fiecăruia prin intermediul rețelei sale teritoriale de aproape 85 de sucursale și agenții. Alături de cele două bănci, din Grupul EximBank face parte și Compania de Asigurări – Reasigurări Exim România (EximAsig), specializată în asigurarea riscurilor financiare, de export şi comerciale interne.

Articole similare

Vești bune de la agrometeorologi: Rezerva de apă în cultura grâului de toamnă, apropiată de optim în cea mai mare parte a zonelor de cultură

Rezerva de apă în stratul de sol 0-50 centimetri, în cultura grâului de toamnă, va prezenta pe parcursul săptămânii viitoare valori satisfăcătoare, apropiate de optim
Citește →

Grupul Electrica are un profit net în creştere de aproape trei ori, în primele nouă luni

Grupul Electrica a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 839,8 milioane de lei, în creştere cu 537,4 milioane de
Citește →

Ministerul Finanţelor spune că ultima ediţie Fidelis din 2025 vine cu dobânzi neimpozabile de până la 7,55%

Ultima ediţie Fidelis din 2025, ce se va desfăşura în perioada 5 – 12 decembrie, vine cu dobânzi neimpozabile de până la 7,55% la emisiunile
Citește →