Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Revista Excelență pentru viitor – Industrie, ediția a III-a

Ministerul Afacerilor Externe și Grupul de Presă MediaUno au organizat, la data de 5 septembrie 2018, în Sala de Consiliu a Bibliotecii Centrale a Universității “Politehnica” din București, evenimentul de lansare a revistei Excelență pentru viitor – Industrie, ediția a III-a, a doua publicație din seria editată în anul 2018 pentru a celebra Centenarul Marii Uniri și deținerea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului viitor.
Citeste noul numar – Industrie, ediția a III-a –

Romana
Romana
Franceza
Franceza
Engleza
Engleza

 

Revista a fost tipărită în română, engleză și franceză și cuprinde articole și interviuri cu reprezentanți ai instituțiilor românești și specialiști în diverse domenii industriale, interviuri cu manageri ai principalelor companii din industria românească, prezentări ale unor companii de referință și proiectele lor de investiții (din industria energetică, industria metalurgică, industria aeronautică și de apărare, industria grea)

IMG_0744            Ministerul Afacerilor Externe a fost reprezentat la eveniment de doamna Secretar de Stat Monica Gheorghiță, care a deschis și dezbaterea cu tema „Perspectivele industriei românești în contextul globalizării”.            Discuțiile, care au făcut referire la direcțiile strategice de dezvoltare a industriei românești și la rolul tehnologiilor esențiale, al digitalizării și al cercetării-inovării în modernizarea industriei, au continuat cu intervenția doamnei Florentina Ionescu, expert în cadrul Ministerului Economiei, a domnului Călin Radu Vilt, consilier științific CNR-CME și a domnului Ciprian Păltineanu, membru in Consiliul de Administrație al ISPET SA.

La eveniment au participat și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale și Forțelor Aeriene Române, instituții a căror implicare în dezvoltarea conținutului editorial al publicației a contribuit la succesul acestui proiect, precum și reprezentanți ai Eximbank și ai unor companii și asociații profesionale reprezentative din industria românească.IMG_0770

 

Articole similare

România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR, esențiale pentru ținta de deficit: Decizia CE va veni până la 20 noiembrie

Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială pentru respectarea ţintei de deficit bugetar, în condiţiile
Citește →

Ministerul Finanţelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni

Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB
Citește →

Raiffeisen Bank a listat la BVB obligațiuni de 750 de milioane de lei

Raiffeisen Bank a listat, vineri, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), o nouă emisiune de obligaţiuni corporative, în valoare totală de 750
Citește →