Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Conform INS, salariul mediu net s-a diminuat cu 2,3%

Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

La nivelul lunii august 2026, câştigul salarial mediu brut a fost de 9.497 de lei, cu 212 lei mai mic decât cel înregistrat în luna iulie a anului curent, iar câştigul salarial mediu net s-a situat la 5.688 de lei, în scădere cu 132 de lei.

Conform unei analize a INS, august este a 14-a lună consecutivă de scădere a salariului real. În iulie 2025/iulie 2024 a fost 97,6% şi de atunci lunar a fost în scădere.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de programare şi activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei (13.010 lei) şi în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (11.760 de lei), în timp ce la polul opus au fost alte activităţi de servicii (2.985 de lei) şi pescuit şi acvacultură (2.998 de lei).

„În luna august 2026, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2026, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie, încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte), ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale”, precizează INS.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de diviziuni CAEN s-au consemnat în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (-18,3%), precum şi în activităţi de arhitectură şi inginerie, activităţi de testări şi analiză tehnică, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi juridice şi de contabilitate şi extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (între -10,5% şi -14%).

„Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi reducerilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice”, notează sursa citată.

Astfel, cele mai semnificative creşteri ale acestui indicator au fost în activităţi de jocuri de noroc şi pariuri (+8%), în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală, activităţi de difuzare şi transmitere de programe, agenţii de ştiri şi alte activităţi de distribuţie de conţinut, activităţi sportive, recreative şi distractive, fabricarea produselor din tutun (între +3% şi +6,5%).

Totodată, în sectorul bugetar, în august 2026, comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor în sănătate şi asistenţă socială (-1,1%), în învăţământ (-1%) şi în administraţia publică (-0,6%).

Raportat la luna august a anului 2025, în aceeaşi perioadă din 2026, câştigul salarial mediu net a crescut cu 5,6%. În acelaşi timp, indicele câştigului salarial real a fost de 99,5%, de la un an la altul, respectiv de 97,5%, de la o lună la alta (august faţă de iulie 2026).

Articole similare

Inflația a crescut din cauza chiriilor și carburanților, care domină în topul scumpirilor din septembrie 2026

Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de
Citește →

Diana Buzoianu nu o mai dă afară pe șefa ANM: ‘Decizia privind menţinerea în funcţie aparţine Consiliului de Administraţie’

Decizia privind menţinerea sau nu în funcţie a directorului general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) aparţine Consiliului de Administraţie al instituţiei, care însă nu
Citește →

La fel ca în Germania şi peste Cehia: România a livrat peste 636.000 de locuinţe în ultimul deceniu

Peste 636.000 de locuinţe au fost finalizate în România în perioada 2016 – 2025, echivalentul a aproape 33 de locuinţe noi la 1.000 de locuitori,
Citește →