Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Diana Buzoianu a anunțat că ministerul Mediului a repus în funcțiune panourile fotovoltaice după mai mulți ani de neutilizare

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a repus, marţi, în funcţiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituţiei şi a reluat, astfel, producţia de energie electrică din surse regenerabile.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis AGERPRES, sistemul, care a rămas nefuncţional timp de mai mulţi ani, este readus în circuitul de producţie a energiei verzi, contribuind la reducerea consumului de energie din reţea şi a amprentei de carbon a instituţiei.

Sistemul fotovoltaic are o putere instalată de 30 kWp, iar producţia anuală estimată se ridică la aproximativ 36.000 kWh.

„Ministerul Mediului se numără printre primele instituţii publice din România care au fost dotate cu panouri fotovoltaice, încă din anul 2014. Din păcate, acest sistem nu a mai funcţionat în ultimii ani şi nu a mai produs energie electrică. Astăzi îl readucem la viaţă şi transformăm o investiţie neutilizată într-o resursă care produce din nou energie verde pentru Ministerul Mediului şi celelalte instituţii care funcţionează în clădire. Este un pas concret pentru utilizarea eficientă a resurselor energetice, reducerea costurilor şi a amprentei de carbon. Instituţiile publice trebuie să fie primele care dau exemplul unei administrări responsabile şi sustenabile a resurselor”, a declarat ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, în comunicat.

Ministerul de resort precizează că panourile fotovoltaice care nu mai erau funcţionale au fost predate pentru reciclare unei fabrici specializate din România. „Prin acest proces, materialele recuperabile din componenţa panourilor pot fi reintroduse în circuitul economic, în conformitate cu principiile economiei circulare”, menţionează sursa citată.

Datele privind producţia proprie de energie fotovoltaică vor fi publicate pe site-ul MMAP, în aşa fel încât să poată fi urmărite în timp real, după implementarea soluţiei tehnice necesare.

Articole similare

Inflația a crescut din cauza chiriilor și carburanților, care domină în topul scumpirilor din septembrie 2026

Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de
Citește →

Diana Buzoianu nu o mai dă afară pe șefa ANM: ‘Decizia privind menţinerea în funcţie aparţine Consiliului de Administraţie’

Decizia privind menţinerea sau nu în funcţie a directorului general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) aparţine Consiliului de Administraţie al instituţiei, care însă nu
Citește →

Conform INS, salariul mediu net s-a diminuat cu 2,3%

Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce
Citește →