Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Iuliana Feclistov: ‘Investițiile în sănătate trebuie planificate înainte de deschiderea finanțărilor’

Investițiile în infrastructura sanitară trebuie pregătite înainte de începerea exercițiilor financiare din care urmează să fie susținute, a afirmat Iuliana Feclistov, vicepreședinta Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS). Ea a avertizat că o planificare insuficientă poate duce la achiziții prelungite, contracte greu de gestionat și întârzieri în execuție.

Declarațiile au fost făcute la conferința „Securitatea sanitară a României: acces, inovație și reziliență”, desfășurată la 30 septembrie 2026, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

„O clădire nouă nu reprezintă prin ea însăși un acces mai bun la îngrijire”, a subliniat Iuliana Feclistov. Potrivit acesteia, contează amplasarea viitorului spital, nevoia medicală la care răspunde, integrarea sa în rețeaua de servicii și posibilitatea de a fi operat și întreținut pe termen lung.

Vicepreședinta ANDIS a susținut transformarea achizițiilor publice într-un instrument strategic, cu criterii adaptate complexității proiectelor medicale. Ea a arătat că echipele de achiziții din spitale gestionează nevoi foarte diferite, de la medicamente și aparatură până la servicii de curățenie și lucrări majore, ceea ce face dificilă acoperirea tuturor domeniilor de expertiză.

„Avem nevoie să ne planificăm investițiile pe termen mediu și lung cel puțin și avem nevoie să le gestionăm acolo unde există expertiză”, a declarat Iuliana Feclistov.

În opinia sa, pregătirea proiectelor trebuie să implice universitățile, medicii, centrele de cercetare, Ministerul Sănătății și administrațiile locale. Clarificarea atribuțiilor instituțiilor și folosirea datelor în luarea deciziilor sunt necesare pentru ca resursele alocate sănătății să răspundă nevoilor pacienților.

Conferința s-a desfășurat în cadrul platformei „Împreună protejăm România” și a fost organizată de Grupul de Presă MediaUno, Asociația MediaUno, Institutul Național de Statistică și UMF „Carol Davila” din București. Evenimentul a fost moderat de Cristi Șelaru, directorul Direcției Colecții din cadrul Bibliotecii Academiei Române.

Articole similare

Dr. Adina Geană, SANADOR, propune o lege a securității sanitare

România are nevoie de un cadru legislativ dedicat securității sanitare, care să țină cont atât de resursele publice, cât și de capacitatea sectorului privat de
Citește →

Constantin Poiană: ‘Costurile spitalelor cresc, iar decontarea serviciilor medicale rămâne în urmă’

Creșterea cheltuielilor cu energia, medicamentele, materialele sanitare și întreținerea pune presiune pe spitalele publice, în timp ce tarifele de decontare a serviciilor medicale rămân în
Citește →

Maria Cristina Ranetti propune un plan național de urgență pentru aprovizionarea cu sânge

Col. farmacist dr. Maria Cristina Ranetti, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale, a propus constituirea unui grup de lucru pentru elaborarea unui
Citește →