Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Rata şomajului s-a menţinut la 6,4%: Însă, şomajul în rândul tinerilor este la un nivel ridicat

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,4% în luna august 2026, valoare egală cu cea înregistrată în luna iulie 2026, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.

Rata şomajului la femei a fost cu 0,2 puncte procentuale mai mare decât la bărbaţi, valorile fiind 6,5% în cazul persoanelor de sex feminin şi 6,3% în cazul persoanelor de sex masculin.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna august a anului 2026 a fost de 523.400 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (526.800 persoane) şi în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (494.800 persoane).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,2% pentru luna august 2026 (5,1% în cazul bărbaţilor şi 5,3% în cazul femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 76,5% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna august 2026.

Potrivit INS, reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 30,8%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2026.

Articole similare

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 4,8 miliarde de euro: Mai avem doar 60,06 miliarde de euro

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau, la 30 septembrie 2026, la nivelul de 60,060 miliarde de euro, în scădere cu 4,805 miliarde
Citește →

CEC Bank a raportat o creştere de circa 37,6% a profitului net

CEC Bank raportează o creştere de circa 37,6% a profitului net în primul semestru din 2026, care a ajuns la 418,4 milioane lei, comparativ cu
Citește →

România devine o țară a bătrânilor: Avem 3,9 milioane de vârstnici, reprezentând 20,5% din populaţie

Persoanele în vârstă de 65 de ani şi peste erau în România, la 1 ianuarie 2026, în număr de 3,903 milioane de persoane, reprezentând 20,5%
Citește →