România trebuie să construiască până în 2030 un sistem de sănătate în care excelența medicală să nu rămână concentrată în marile centre universitare, ci să devină accesibilă unui număr cât mai mare de pacienți, a declarat prof. univ. dr. Diana-Loreta Păun, șefa Secției Clinice de Endocrinologie a Spitalului Universitar de Urgență București și prodecan pentru Cercetare Științifică și Inovare al Facultății de Medicină. În opinia sa, accesul, inovația și încrederea trebuie să reprezinte pilonii pe care România își construiește securitatea sanitară.
Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Securitatea Sanitară a României: Acces, Inovație și Reziliență”, desfășurată în cadrul platformei „Împreună protejăm România”, organizată de Grupul de Presă MediaUno, Asociația MediaUno, Institutul Național de Statistică și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Conferința a fost moderată de Cristi Șelaru, directorul Direcției Colecții din cadrul Bibliotecii Academiei Române.
„Problema nu este absența excelenței”
Diana-Loreta Păun a arătat că securitatea sanitară trebuie privită dincolo de capacitatea sistemului medical de a reacționa în situații de criză. Aceasta presupune protejarea sănătății populației, acces echitabil la servicii de calitate, adoptarea inovației și capacitatea sistemului de a rămâne funcțional în fața unor provocări medicale, tehnologice și sociale în continuă schimbare.
„Întrebarea fundamentală pentru România anului 2030 este simplă, dar extrem de importantă: Cum construim un sistem de sănătate în care excelența medicală să nu fie un privilegiu, ci o realitate accesibilă tuturor pacienților? Cred că răspunsul trebuie construit în jurul a trei cuvinte: acces, inovație și încredere”, a declarat Diana-Loreta Păun.
Aceasta a subliniat că România dispune deja de medici foarte bine pregătiți, centre medicale performante și echipe valoroase de cercetare.
„Problema nu este absența excelenței. Problema este cum facem ca această excelență să fie distribuită mai echitabil și să devină accesibilă unui număr cât mai mare de pacienți”, a spus prodecanul Facultății de Medicină.
De la „insule de excelență” la o rețea medicală națională
În viziunea Dianei-Loreta Păun, România nu trebuie să se limiteze la dezvoltarea unor centre medicale performante izolate, ci să construiască o rețea în care diferitele componente ale sistemului sanitar să fie conectate.
„Pentru România 2030, nu cred că este suficient să construim câteva insule de excelență. Avem nevoie de o rețea de excelență, în care spitalele universitare, spitalele regionale, spitalele județene, medicina ambulatorie, medicina de familie, centrele de diagnostic și serviciile de prevenție să fie conectate și să funcționeze ca părți ale aceluiași sistem”, a afirmat aceasta.
Locul în care trăiește pacientul nu ar trebui, în opinia sa, să determine fundamental calitatea serviciilor medicale la care acesta are acces.
„Un pacient din București, Iași, Cluj sau Timișoara nu ar trebui să aibă un avantaj fundamental doar pentru că locuiește într-un mare centru universitar. Tehnologia ne poate ajuta să reducem această distanță”, a arătat Diana-Loreta Păun.
Accesul real la servicii medicale presupune însă mai mult decât existența acestora. Pacientul trebuie să ajungă la serviciul potrivit, la momentul potrivit, să beneficieze de diagnostic precoce, de medicamente și tehnologii inovatoare, de expertiză și de continuitatea îngrijirii.
„Nu este suficient să avem tehnologii performante dacă ele nu pot fi accesate. Nu este suficient să avem tratamente inovatoare dacă accesul la ele este întârziat. Nu este suficient să avem specialiști extraordinari dacă pacientul nu poate ajunge la ei”, a avertizat aceasta.
Inteligența artificială trebuie să servească medicina, nu să înlocuiască medicul
Un capitol important al intervenției a fost dedicat inteligenței artificiale și digitalizării sistemului medical.
Diana-Loreta Păun consideră că inteligența artificială a depășit deja etapa unei tehnologii de perspectivă și începe să transforme diagnosticul, imagistica medicală, cercetarea, analiza datelor și procesul decizional din medicină.
„Trebuie să fim foarte atenți la un lucru: tehnologia trebuie să servească medicina, nu să înlocuiască relația dintre medic și pacient”, a subliniat aceasta.
Inteligența artificială poate identifica tipare dificil de observat de către oameni, poate analiza volume foarte mari de date, poate contribui la medicina predictivă și personalizată și poate reduce timpul dedicat sarcinilor administrative. Responsabilitatea deciziei medicale trebuie însă să rămână transparentă și centrată pe pacient.
În același timp, performanța digitalizării nu ar trebui evaluată prin numărul de platforme sau aplicații introduse în sistem.
„Trebuie să o măsurăm printr-o întrebare mult mai simplă: A devenit viața pacientului mai ușoară și îngrijirea lui mai bună? Dacă răspunsul este da, atunci digitalizarea și-a atins scopul”, a afirmat Diana-Loreta Păun.
Performanța trebuie măsurată prin rezultatele pentru pacient
Prodecanul Facultății de Medicină a pledat și pentru o evaluare mult mai riguroasă a calității și siguranței serviciilor medicale.
Printre indicatorii care ar trebui urmăriți se numără rezultatele clinice, mortalitatea evitabilă, complicațiile, reinternările, infecțiile asociate asistenței medicale, timpul necesar accesului la tratament, satisfacția pacientului și continuitatea îngrijirii.
Dar performanța unui sistem medical nu poate fi redusă la indicatori tehnici.
„Un sistem poate fi performant din punct de vedere tehnologic și, totuși, să fie perceput ca impersonal dacă pacientul nu se simte ascultat și respectat”, a atras atenția Diana-Loreta Păun.
În perspectiva anului 2030, performanța sistemului sanitar ar trebui evaluată inclusiv prin rapiditatea diagnosticului, accesul la tratament, siguranța pacientului, echitatea serviciilor, eficiența utilizării resurselor și capacitatea de valorificare a datelor, cercetării și inteligenței artificiale.
Un criteriu esențial rămâne însă încrederea pacientului în sistemul de sănătate.
„De la un sistem care reacționează la boală la unul care previne”
Diana-Loreta Păun consideră că România poate avea până în 2030 un sistem medical mai accesibil, mai sigur și mai inovator, dar acest obiectiv presupune o schimbare de paradigmă.
„Să trecem de la un sistem care reacționează la boală la unul care previne. De la un sistem fragmentat la unul integrat. De la medicina bazată predominant pe tratamentul bolii la medicina personalizată și bazată pe date. De la digitalizare ca obiectiv tehnologic la digitalizare ca instrument pentru pacient. Și de la excelența concentrată în câteva centre la excelența distribuită în întregul sistem”, a declarat aceasta.
Securitatea sanitară nu poate fi construită de o singură instituție, a mai arătat Diana-Loreta Păun, ci presupune colaborarea medicilor, asistenților medicali, cercetătorilor, universităților, spitalelor, autorităților, industriei farmaceutice și tehnologice și a pacienților.
„Pacientul nu trebuie să fie doar beneficiarul sistemului. Pacientul trebuie să fie partenerul nostru în construirea lui”, a subliniat aceasta.
În final, Diana-Loreta Păun a arătat că reziliența sistemului sanitar românesc depinde nu doar de investițiile în infrastructură și tehnologie, ci și de investițiile în oameni, educație, cercetare, prevenție și încredere.
„Adevărata performanță a unui sistem de sănătate nu se măsoară doar prin ceea ce poate face medicina. Se măsoară prin cât de mulți oameni pot beneficia de ceea ce medicina modernă poate face. Aceasta cred că este adevărata provocare pentru România 2030”, a concluzionat prof. univ. dr. Diana-Loreta Păun.
MEDIAUNO.RO publică integral mesajul transmis de prof. univ. dr. Diana-Loreta Păun, șefa Secției Clinice de Endocrinologie a Spitalului Universitar de Urgență București și prodecan pentru Cercetare Științifică și Inovare al Facultății de Medicină:
„Doamnelor și domnilor,
Atunci când vorbim despre securitatea sanitară a României, cred că trebuie să privim dincolo de capacitatea sistemului de a reacționa în fața unei crize.
Securitatea sanitară înseamnă, înainte de toate, un sistem capabil să protejeze sănătatea populației, să ofere acces echitabil la îngrijiri de calitate, să adopte rapid inovația și să rămână funcțional și rezilient într-o lume în care provocările medicale, tehnologice și sociale se schimbă cu o viteză fără precedent.
Iar întrebarea fundamentală pentru România anului 2030 este simplă, dar extrem de importantă:
Cum construim un sistem de sănătate în care excelența medicală să nu fie un privilegiu, ci o realitate accesibilă tuturor pacienților?
Cred că răspunsul trebuie construit în jurul a trei cuvinte: acces, inovație și încredere.
România 2030 – de la acces la excelență
România are medici foarte bine pregătiți, centre medicale performante, echipe de cercetare valoroase și profesioniști care demonstrează, în fiecare zi, că putem face medicină la standarde internaționale. Problema nu este absența excelenței.
Problema este cum facem ca această excelență să fie distribuită mai echitabil și să devină accesibilă unui număr cât mai mare de pacienți.
Pentru România 2030, nu cred că este suficient să construim câteva insule de excelență. Avem nevoie de o rețea de excelență, în care spitalele universitare, spitalele regionale, spitalele județene, medicina ambulatorie, medicina de familie, centrele de diagnostic și serviciile de prevenție să fie conectate și să funcționeze ca părți ale aceluiași sistem.
Un pacient din București, Iași, Cluj sau Timișoara nu ar trebui să aibă un avantaj fundamental doar pentru că locuiește într-un mare centru universitar. Tehnologia ne poate ajuta să reducem această distanță.
Accesul la medicina de înaltă performanță
Accesul nu înseamnă doar să existe un serviciu medical. Înseamnă ca pacientul să poată ajunge la serviciul potrivit, la momentul potrivit, cu informația potrivită și cu un traseu medical coerent. Înseamnă diagnostic precoce. Înseamnă acces la medicamente și tehnologii medicale inovatoare. Înseamnă acces la expertiză. Înseamnă continuitatea îngrijirii. Și, mai ales, înseamnă reducerea inegalităților dintre pacienți.
De aceea, una dintre marile provocări pentru următorii ani va fi să găsim mecanisme prin care inovația medicală să ajungă de la centrele de excelență la pacientul obișnuit.
Nu este suficient să avem tehnologii performante dacă ele nu pot fi accesate. Nu este suficient să avem tratamente inovatoare dacă accesul la ele este întârziat. Nu este suficient să avem specialiști extraordinari dacă pacientul nu poate ajunge la ei.
Inteligența artificială și digitalizarea – transformarea medicinei
Suntem deja într-o etapă în care inteligența artificială nu mai este o perspectivă îndepărtată. Ea transformă diagnosticul, imagistica medicală, cercetarea, analiza datelor și, treptat, modul în care medicul ia decizii.
Dar trebuie să fim foarte atenți la un lucru: tehnologia trebuie să servească medicina, nu să înlocuiască relația dintre medic și pacient.
Inteligența artificială poate identifica tipare pe care ochiul uman le poate rata. Poate analiza volume uriașe de date. Poate contribui la medicina predictivă și personalizată. Poate reduce timpul administrativ și poate permite medicului să dedice mai mult timp pacientului. Dar decizia medicală trebuie să rămână responsabilă, transparentă și centrată pe pacient.
În opinia mea, succesul digitalizării nu trebuie măsurat prin numărul de platforme sau aplicații pe care le construim. Trebuie să îl măsurăm printr-o întrebare mult mai simplă:
A devenit viața pacientului mai ușoară și îngrijirea lui mai bună?
Dacă răspunsul este da, atunci digitalizarea și-a atins scopul.
Experiența pacientului
Medicina modernă nu mai poate vorbi doar despre boală. Trebuie să vorbim despre omul care are boala.
Un sistem performant nu este definit doar de tehnologia pe care o deține, ci și de modul în care pacientul este primit, ascultat, informat și însoțit pe parcursul tratamentului. Experiența pacientului începe înainte de consultație și continuă după externare. Înseamnă timpul de așteptare. Înseamnă accesul la informație. Înseamnă comunicarea cu medicul. Înseamnă respectul pentru demnitatea pacientului. Înseamnă continuitatea îngrijirii. Și înseamnă, în final, încredere.
Cred că aceasta este una dintre resursele cele mai importante ale unui sistem de sănătate. Fără încredere, nici cea mai sofisticată tehnologie nu poate produce performanță reală.
Calitatea și siguranța pacientului
Un alt criteriu fundamental al performanței este siguranța. Nu putem vorbi despre excelență medicală fără să vorbim despre calitate și siguranța pacientului. Calitatea trebuie să fie măsurată, nu doar declarată.
Avem nevoie de indicatori clari privind rezultatele clinice, mortalitatea evitabilă, complicațiile, reinternările, infecțiile asociate asistenței medicale, timpul de acces la tratament, satisfacția pacientului și continuitatea îngrijirii. Dar trebuie să măsurăm și ceea ce este mai greu de cuantificat:
calitatea relației dintre pacient și profesionistul din sănătate.
Pentru că un sistem poate fi performant din punct de vedere tehnologic și, totuși, să fie perceput ca impersonal dacă pacientul nu se simte ascultat și respectat.
Care sunt criteriile reale ale performanței?
Cred că pentru România anului 2030 putem defini performanța în sănătate prin câteva întrebări esențiale:
Cât de repede ajunge pacientul la diagnosticul corect?
Cât de repede primește tratamentul de care are nevoie?
Care sunt rezultatele medicale?
Cât de sigur este pacientul? Cât de echitabil este accesul la servicii? Cât de eficient folosim resursele? Cât de bine utilizăm datele, cercetarea și inteligența artificială?
Și, poate cel mai important:
Câtă încredere are pacientul în sistemul de sănătate?
Acestea sunt criteriile care ar trebui să definească performanța, nu doar numărul de spitale construite, numărul de echipamente achiziționate sau numărul de tehnologii introduse.
România 2030 – o viziune posibilă
România poate construi până în 2030 un sistem de sănătate mai accesibil, mai sigur și mai inovator. Dar pentru aceasta avem nevoie de o schimbare de paradigmă. Să trecem de la un sistem care reacționează la boală la unul care previne. De la un sistem fragmentat la unul integrat.
De la medicina bazată predominant pe tratamentul bolii la medicina personalizată și bazată pe date. De la digitalizare ca obiectiv tehnologic la digitalizare ca instrument pentru pacient. Și de la excelența concentrată în câteva centre la excelența distribuită în întregul sistem.
Securitatea sanitară nu poate fi construită de o singură instituție și nici de un singur segment profesional. Ea presupune colaborarea dintre medici, asistente medicale, cercetători, universități, spitale, autorități, industria farmaceutică și tehnologică și, nu în ultimul rând, pacienți. Pentru că pacientul nu trebuie să fie doar beneficiarul sistemului.
Pacientul trebuie să fie partenerul nostru în construirea lui.
Iar dacă vrem ca România anului 2030 să aibă un sistem de sănătate rezilient, trebuie să investim nu doar în infrastructură și tehnologie, ci și în oameni, educație, cercetare, prevenție și încredere.
În fond, adevărata performanță a unui sistem de sănătate nu se măsoară doar prin ceea ce poate face medicina. Se măsoară prin cât de mulți oameni pot beneficia de ceea ce medicina modernă poate face. Aceasta cred că este adevărata provocare pentru România 2030.”
