Operatorul de distribuţie de energie electrică Reţele Electrice România va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei (TVA inclus) pentru modernizarea şi mărirea capacităţii staţiei de transformare Cetate, care deserveşte peste 25.000 de clienţi din zona centrală a municipiului Timişoara.
Potrivit unui comunicat al companiei, din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1 milioane de lei (fără TVA) este atrasă sub formă de cofinanţare asigurată din Programul Dezvoltare Durabilă şi Tranziţie Justă, ca urmare a contractului semnat cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Capacitatea actuală a staţiei, de 65 Mega-Volt Amperi (MVA), va fi majorată prin adăugarea unui nou transformator de putere, de 40 MVA, pe lângă cele două existente. Staţia Cetate poate prelua, la nevoie, alimentarea unor staţii adiacente, ajungând să deservească un număr de circa 51.000 de clienţi.
„Staţia Cetate din municipiul Timişoara alimentează cu energie electrică un număr semnificativ de clienţi şi instituţii esenţiale din zona centrală a oraşului, precum Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă; Spitalul de copiii Louis Ţurcanu; Spitalul Militar de Urgenţă. Semnarea acestui proiect, susţinut de Programul Dezvoltare Durabilă şi Tranziţie Justă, consolidează obiectivele companiei noastre de a dezvolta constant gradul de rezilienţă al reţelei de distribuţie, prin lucrări de modernizare care permit să ne adaptăm la nevoile de consum aduse de tranziţia energetică”, a declarat directorul general Reţele Electrice România, Mihai Peşte, citat în comunicat.
Principalele activităţi vizează modernizarea şi digitalizarea infrastructurii electrice a staţiei, prin înlocuirea echipamentelor primare de 110 kV cu unele de ultimă generaţie, cu o tehnologie modernă de tip GIS.
Vor fi înlocuite, de asemenea, echipamentele primare pentru barele de medie tensiune de 10 şi 20 kV, cât şi grupurile de tratare neutru. De asemenea, va fi modernizată şi camera de comandă, iar echipamentele de reţea vor fi integrate în sistemul automatizat de management al distribuţiei AADMS-SCADA, care asigură gestionarea centralizată şi automatizată a reţelei, facilitând monitorizarea şi operarea de la distanţă, precum şi efectuarea de manevre rapide fără deplasarea echipelor în teren.
Perioada de implementare a proiectului este de 39 de luni de la data semnării contractului de finanţare.
Compania Reţele Electrice România operează reţele cu o lungime totală de circa 136.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie, şi dezvoltă un program de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, siguranţa şi performanţa reţelelor şi implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Reţelele electrice operate de către Reţele Electrice România numără 293 de staţii de transformare şi peste 26.000 de posturi de transformare.


