Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

ANAF a demarat Operaţiunea FOCUS: Verifică 180 de case de schimb valutar

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) verifică, simultan, 180 de case de schimb valutar din întreaga ţară, în cadrul Operaţiunii FOCUS – Fiscalizarea Operaţiunilor şi Conformarea Unităţilor de Schimb, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Acţiunea reprezintă extinderea la nivel naţional a verificărilor efectuate în cadrul unui proiect-pilot derulat recent în domeniul schimbului valutar, ale cărui rezultate au indicat, potrivit ANAF, un grad ridicat de neconformare fiscală în rândul operatorilor economici verificaţi şi au permis identificarea principalelor riscuri şi tipologii de abateri specifice acestui domeniu.

În cadrul Operaţiunii FOCUS, inspectorii antifraudă verifică, cu precădere, fiscalizarea operaţiunilor de schimb valutar, respectarea obligaţiilor privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, concordanţa dintre operaţiunile efectuate şi cele înregistrate în evidenţele fiscale şi contabile, precum şi obligaţiile declarative şi de plată.

De asemenea, sunt verificate respectarea prevederilor legale aplicabile activităţii desfăşurate şi eventualele situaţii care pot conduce la diminuarea veniturilor bugetare şi la afectarea concurenţei loiale.

Cele 180 de case de schimb valutar sunt situate în diferite judeţe ale ţării şi în municipiul Bucureşti, iar verificările sunt efectuate coordonat, în funcţie de profilul de risc identificat.

Potrivit ANAF, extinderea verificărilor la nivel naţional urmăreşte creşterea gradului de conformare fiscală în domeniul schimbului valutar şi asigurarea unui mediu concurenţial echitabil.

În cazul identificării unor încălcări ale legislaţiei fiscale, inspectorii antifraudă vor aplica măsurile prevăzute de lege, în funcţie de natura şi gravitatea faptelor constatate.

Rezultatele finale ale Operaţiunii FOCUS vor fi comunicate după finalizarea controalelor şi centralizarea datelor la nivel naţional.

Articole similare

Pentru prima dată în istorie, BNR, INS şi IRES realizează o cercetare privind finanţarea şi consumul gospodăriilor populaţiei

Banca Naţională a României (BNR), Institutul Naţional de Statistică (INS) şi Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) realizează cercetarea statistică „Finanţarea şi consumul gospodăriilor
Citește →

Autoritatea de Supraveghere Financiară, despre noua lege: ‘Conturile de economii şi investiţii reprezintă un beneficiu pentru cetăţeni şi economie’

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) salută adoptarea legislaţiei privind conturile de economii şi investiţii de către Camera Deputaţilor, un mecanism care poate susţine dezvoltarea pieţei
Citește →

România poate oricând să tipărească euro! Mugur Isărescu: ‘Imprimeria Băncii Naţionale a României este pregătită să tipărească şi bancnotele euro’

Imprimeria Băncii Naţionale a României este pregătită să tipărească şi bancnotele euro, când va fi cazul şi vom îndeplini condiţiile, a afirmat, luni, guvernatorul Băncii
Citește →