Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Statistic, câştigul salarial mediu brut în România a crescut

Câştigul salarial mediu brut în România a ajuns la valoare de 9.709 lei, în luna iulie a acestui an, în creştere cu 1,5% faţă de luna anterioară, în timp ce valoarea netă s-a majorat cu acelaşi procent, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii oficiale, în perioada analizată, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, de vacanţă sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi reducerilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de diviziuni CAEN Rev.3 s-au înregistrat după cum urmează: cu 23,4% – în activităţi juridice şi de contabilitate, respectiv cu 20,2% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 8% şi 14,5% – în activităţi de arhitectură şi inginerie; activităţi de testări şi analiză tehnică, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, activităţi de închiriere şi leasing, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.

Alte majorări, între 3,5% şi 6,5%, s-au consemnat în fabricarea produselor textile, activităţi de poştă şi de curier, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, activităţi de investigaţii şi protecţie, pescuit şi acvacultură, activităţi de peisagistică şi servicii pentru clădiri, activităţi asociative diverse, industria metalurgică, comerţ cu amănuntul.

Pe de altă parte, scăderi ale câştigului salarial mediu net, în iulie faţă de iunie 2026, au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Astfel, diminuări ale câştigului salarial mediu net la nivel de diviziuni au fost între 7,5% şi 11,5% în fabricarea produselor din tutun, activităţi de editare, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, telecomunicaţii, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, respectiv între 1,5% şi 4,5% în intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii, activităţi ale portalurilor web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, tipărire şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor, alte activităţi extractive, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune; înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală.

Totodată, în sectorul bugetar, de la o lună la alta, câştigul salarial mediu net a crescut uşor în sănătate şi asistenţă socială (+1,5%) şi în administraţia publică (+0,6%), dar a scăzut în învăţământ (-1,1%).

Articole similare

Guvernul salvează Metrorex: A aprobat bugetul, deși pierderile sunt aproape la fel de mari

Guvernul a aprobat, vineri, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Metrorex, societate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Bugetul va asigura desfăşurarea activităţii
Citește →

Pensia medie lunară a crescut foarte puțin, dar numărul pensionarilor a scăzut: Pensia medie lunară a ajuns la 2.942 de lei

Pensia medie lunară a fost de 2.942 de lei în trimestrul II 2026, în creştere cu 0,3% faţă de trimestrul precedent, iar numărul mediu de
Citește →

SNGN Romgaz SA poate prelua Azomureş SA: Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care SNGN Romgaz SA intenţionează să preia unele active de la Azomureş SA, confirm unui comunicat de presă al
Citește →