Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat, în iulie 2026, cu 0,5% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 684,550 miliarde lei, iar raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut s-au majorat cu 7,8% (-0,3% în termeni reali), informează marţi Banca Naţională a României (BNR).
Conform unui comunicat al BNR, depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 67,7% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,9% faţă de iunie 2026, până la 463,328 miliarde lei. Comparativ cu luna iulie 2025, acestea s-au majorat cu 8,1% (-0,03% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au urcat cu 0,5% faţă de luna anterioară, până la 270,777 miliarde lei, şi cu 7,6% (-0,5% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă din 2025.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 1,4% (până la 192,551 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar comparativ cu iulie 2025 au înregistrat un plus de 8,9% (0,7% în termeni reali).
De asemenea, depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 32,3% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au scăzut cu 0,2% raportat la iunie 2026, ajungând până la nivelul de 221,223 miliarde lei (exprimat în euro, acestea au scăzut cu 0,3%, până la 42,159 miliarde euro). Comparativ cu luna iulie 2025, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 7,2% (3,7% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 0,4% faţă de luna iunie 2026, până la 151,838 miliarde lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,3%, până la 28,936 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2025, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 9,3% (5,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 1,6% faţă de luna iunie 2026, până la 69,385 miliarde lei (exprimate în euro, acestea au scăzut cu 1,7%, până la 13,223 miliarde euro). Comparativ cu iulie 2025, indicatorul exprimat în lei a consemnat o creştere cu 2,8% (-0,6%, în cazul exprimării indicatorului în euro).


