Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Transelectrica spune că situaţia energetică naţională este stabilă: ‘Capacităţile de producţie şi importurile compensează indisponibilizarea unităţilor de la Cernavodă’

Situaţia energetică naţională este stabilă, iar capacităţile de producţie disponibile, împreună cu cele de import, asigură necesarul de energie electrică al României, în contextul indisponibilizării Unităţilor 1 şi 2 de la Cernavodă, a anunţat Compania Naţionala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA.

Dispecerul Energetic Naţional estimează pentru perioada următoare un consum maxim de până la 7.400 MW la vârful de consum de seară, în condiţiile în care, pentru perioada următoare, sunt prognozate temperaturi variabile, de la valori normale pentru această perioadă până la aproximativ 36 de grade Celsius.

„În prezent, situaţia energetica este sub control, iar capacităţile de producţie disponibile funcţionează la niveluri ridicate şi contribuie la compensarea indisponibilizării ambelor unităţi ale CNE Cernavodă. Aceste evoluţii, coroborate cu capacităţile de import disponibile, care se menţin în parametri normali, indică faptul că, cel puţin pentru această săptămână, nu sunt anticipate probleme deosebite în ceea ce priveşte asigurarea aprovizionării cu energie electrică a României”, au transmis reprezentanţii Transelectrica într-un comunicat.

De asemenea, la nivel regional, situaţia se menţine stabilă, fără indisponibilităţi sau limitări care să afecteze condiţiile de funcţionare a pieţelor de energie şi de asigurare a fluxurilor transfrontaliere de energie electrică.

În comunicat se precizează că evoluţiile meteorologice din Europa Centrala oferă perspective favorabile pentru perioada următoare. Răcirea vremii şi ploile din sudul Germaniei, Austria şi Slovacia, prognozate şi pentru următoarele zile, contribuie la creşterea debitului Dunării în zona superioară a fluviului.

Potrivit estimărilor disponibile, această creştere urmează să se propage în aval şi ar putea fi resimţită la intrarea în România începând de săptămâna viitoare, ceea ce ar putea conduce la oprirea declinului actual al debitului şi chiar la o uşoara creştere a acestuia.

„În cazul în care aceste prognoze se vor confirma, situaţia hidrologica ar putea permite reevaluarea opţiunii privind repornirea unei unităţi nucleare de la CNE Cernavodă, precum şi creşterea producţiei hidroelectrice la Porţile de Fier”, menţionează reprezentaţii Transelectrica.

Autorităţile şi operatorii din sectorul energetic monitorizează permanent evoluţia situaţiei şi capacitatea Sistemului Electroenergetic Naţional de a răspunde necesarului de consum, pentru menţinerea siguranţei, stabilităţii şi continuităţii alimentării cu energie electrică.

„Compania Naţionala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, prin Dispecerul Energetic Naţional, continuă să monitorizeze şi sa gestioneze în timp real funcţionarea Sistemului Energetic Naţional, în coordonare cu participanţii relevanţi din sectorul energetic”, se mai arată în comunicat.

Situaţia energetică la nivel naţional şi regional, precum şi evoluţiile prognozate pentru perioada următoare, în contextul opririi Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă, au fost prezentate marţi, la sediul Dispecerului Energetic Naţional, în cadrul şedinţei Comandamentului Energetic, coordonată de secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Silviu Buşoi.

De asemenea, în cadrul şedinţei au fost analizate prognozele meteorologice pentru următoarele 10 zile, disponibilitatea capacităţilor de producţie a energiei electrice şi eventualele riscuri care ar putea afecta funcţionarea Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN).

La reuniune au participat reprezentanţi ai Ministerului Energiei, Transelectrica, Dispecerului Energetic Naţional, Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, principalilor producători şi distribuitori de energie electrică, precum şi ai Administraţiei Naţionale „Apele Române” şi Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Articole similare

Sindicaliștii anunță dezastrul: Metroul se va opri în septembrie 2026

Metroul se va opri în septembrie 2026, dacă Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu va plăti compensaţia, avertizează Unitatea Sindicatul Liber din Metrou (USLM), într-un comunicat.
Citește →

ANAF a colectat 22,4 miliarde de lei în plus

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat, în primele şase luni ale anului, 267,6 miliarde de lei, faţă de 245,2 miliarde în aceeaşi perioadă
Citește →

Metrorex are datorii mari la Hidroelectrica: De trei luni nu a mai plătit energia electrică, spune ministrul Radu Miruță

Metrorex continuă să efectueze zilnic plăţi către furnizorul de energie electrică, Hidroelectrica, în vederea reducerii progresive a obligaţiilor de plată restante şi a stingerii acestora,
Citește →