Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Din 4 septembrie, românii vor putea călători cu avionul direct în China, la Beijing, de trei ori pe săptămână

Românii vor putea călători din 4 septembrie direct către Republica Populară Chineză, odată cu inaugurarea oficială a rutei aeriene dintre Beijing şi Bucureşti, operată de compania Air China, cu o frecvenţă de trei zboruri săptămânale.

„Ambasada României în Republica Populară Chineză a marcat un moment de referinţă în planul relaţiilor bilaterale dintre România şi Republica Populară Chineză, prin găzduirea ceremoniei dedicată reluării zborurilor directe dintre Beijing şi Bucureşti, începând din 4 septembrie anul curent. Noua rută aeriană operată de compania Air China, tur-retur, pe destinaţia: Beijing (PEK) – Bucureşti (OTP) – Zagreb (ZAG), marchează o nouă etapă în dezvoltarea conectivităţii şi cooperării dintre ţările noastre, contribuind la poziţionarea Bucureştiului ca un punct de legătură tot mai bine conectat cu marile centre economice, culturale şi politice ale Chinei şi Asiei”, se arată într-un comunicat.

Potrivit sursei, reluarea zborurilor directe reflectă angajamentul comun şi buna colaborare în promovarea şi facilitarea contactelor bilaterale, în special în domenii precum: turismul, cooperarea economică, schimburile culturale şi interumane.

Cursele vor fi operate săptămânal, luni-miercuri-vineri, asigurând o conexiune rapidă şi eficientă, care va contribui la optimizarea fluxurilor de transport prin eliminarea escalelor şi reducerea timpilor de călătorie.

„Reluarea zborurilor directe între Bucureşti şi Beijing reprezintă un succes diplomatic şi economic major, menit să apropie comunităţile noastre. Acest coridor de conectivitate va impulsiona şi deschide noi oportunităţi de dialog şi cooperare, generând avantaje concrete pe multiple paliere de interes comun”, a declarat ambasadorul României în R.P. Chineză, Dan – Horia Maxim, citat în comunicat.

Ceremonia de inaugurare oficială a noii rute Beijing – Bucureşti – Zagreb, găzduită de Ambasada României la Beijing, în parteneriat cu Ambasada Croaţiei şi compania Air China, a reunit oficiali din Ministerul Afacerilor Externe al R.P. Chineze, altor instituţii şi agenţii specializate, precum Administraţia Aeronautică Civilă din China (CAAC), reprezentanţi ai unor agenţii şi trusturi locale de presă şi internaţionale, ai mediului de afaceri şi din sectorul turismului.

În anul 1974, compania TAROM lansa în premieră un zbor pe ruta Bucureşti – Beijing, inaugurând o punte aeriană între cele două naţiuni aflate pe continente diferite.

Articole similare

Apa face bani: Hidroelectrica are profit net în creştere cu 62%

Hidroelectrica a afişat un profit net în creştere cu 62% după prima jumătate a acestui an, la 2,57 miliarde de lei, pe fondul creşterii producţiei
Citește →

Ministerul Energiei a anunțat că Grupul Rovinari 4 va fi scos din rezervă şi pus la dispoziţia Sistemului Electroenergetic Naţional, în contextul opririi Unităţii 2 de la Cernavodă

Grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia va fi scos din rezervă şi pus la dispoziţia Sistemului Electroenergetic Naţional, iar capacitatea suplimentară de producţie
Citește →

Consumul de energie a depăşit 8.000 MW marţi seara

România consuma marţi seara, la ora 19:25, o cantitate de energie electrică de peste 8.000 MW, iar producţia se ridica la 5.873 MW, potrivit datelor
Citește →