La Conferința „Pericolul rezistenței la antibiotice: criza nevăzută a infecțiilor rezistente”, organizată de Grupul de Presă MediaUno, Institutul Național de Statistică, Asociația MediaUno și Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a atras atenția asupra riscurilor majore generate de creșterea rezistenței la antibiotice.
Progrese puse sub semnul întrebării
Oficialul a subliniat că, deși medicina și sănătatea publică au înregistrat progrese majore în ultimul secol — prin vaccinare, antibiotice și îmbunătățirea condițiilor de viață — aceste câștiguri sunt astăzi contestate.
„Suntem într-o perioadă în care marile câștiguri ale medicinei sunt puse la îndoială”, a afirmat Rafila, adăugând că scăderea acoperirii vaccinale și dificultatea dezvoltării de noi antibiotice agravează situația.
România, în topul consumului de antibiotice
Potrivit fostului ministru, România se situează de peste un deceniu între locurile 2 și 4 în Europa în ceea ce privește consumul de antibiotice, ceea ce se reflectă direct în nivelul ridicat al rezistenței bacteriene.
Datele sunt confirmate de analizele Centrul European de Control al Bolilor, care arată o corelație clară între consumul de antibiotice și rezistența la acestea. În contrast, țările nordice, unde utilizarea este mai redusă, înregistrează niveluri mult mai scăzute de rezistență.
Măsuri cu efect limitat
Rafila a reamintit că Ministerul Sănătății a introdus, în urmă cu aproximativ doi ani, un ordin care limitează eliberarea antibioticelor în farmacii. Deși a existat o scădere a prescrierilor în ambulatoriu, aceasta este modestă — de până la 10%.
În același timp, utilizarea unor antibiotice care favorizează infecțiile cu Clostridium difficile nu a scăzut semnificativ, ceea ce menține presiunea asupra sistemului sanitar.
Rolul critic al microbiologiei
Un punct central al intervenției a fost importanța laboratoarelor de microbiologie. Alexandru Rafila a anunțat că peste 100 de laboratoare au fost modernizate la nivel național, inclusiv prin fonduri PNRR.
Acestea sunt esențiale pentru:
– diagnostic corect
-alegerea tratamentului adecvat
-controlul infecțiilor nosocomiale
Rafila a criticat dur ideea externalizării acestor servicii, promovată de unii consultanți, avertizând că o astfel de abordare ar duce la subdiagnosticare:
„Dacă nu le diagnosticăm, înseamnă că nu avem infecții – dar consecințele sunt grave.”
O problemă și de comunicare publică
Alexandru Rafila a atras atenția asupra unei contradicții frecvente în spațiul public: dorința de a raporta corect infecțiile, dar în același timp de a „nu exista”.
„Este o contradicție pe care trebuie să o explicăm”, a spus acesta, subliniind rolul profesioniștilor în educarea publicului.
Soluții: utilizare responsabilă și abordare integrată
Printre soluțiile indicate:
-utilizarea rațională a antibioticelor
-consolidarea rețelei de microbiologie
-îmbunătățirea schimbului de date între spitale
-aplicarea conceptului „One Health”
Acest concept presupune integrarea sănătății umane, veterinare și a mediului, în contextul în care utilizarea excesivă a antibioticelor în agricultură contribuie la rezistența bacteriană la nivel global.
O luptă cu microorganisme „mai vechi decât noi”
Rafila a subliniat că bacteriile există de peste un miliard de ani, în timp ce antibioticele sunt utilizate de doar aproximativ 80 de ani, ceea ce explică capacitatea rapidă de adaptare a acestora.
„Trebuie să fim suficient de inteligenți să nu le agresăm excesiv”, a concluzionat fostul ministru.
MEDIAUNO.RO publică mesajul integral transmis de prof. univ. dr. Alexandru Rafila:
Din păcate, suntem într-o perioadă în care marile câștiguri ale medicinei și ale sănătății publice sunt puse la îndoială. În ultimii 100 de ani, am avut foarte multe progrese odată cu introducerea, pe scară largă, a programelor de vaccinare. Ulterior, au apărut antibioticele, accesul la sanitație, apă sigură și alimente sigure – toate aceste lucruri vedem însă că, dintr-o dată, lucrurile se schimbă, și nu neapărat într-o direcție favorabilă. Bacteriile au devenit tot mai rezistente la antibiotice, iar dezvoltarea de noi antibiotice este foarte dificilă și costisitoare pe termen scurt oferă soluții, pentru că acoperirea vaccinală a scăzut în multe țări, iar în România, probabil, mai mult decât în orice altă țară din Europa. În același timp, conflictele locale sau regionale pun în pericol accesul la apă și la alimente sigure. Mai mult, în acest context mai larg, reemergența unor boli transmisibile nu mai este doar o posibilitate, ci devine o probabilitate.
În acest cadru, utilizarea rațională a antibioticelor reprezintă una dintre soluțiile care pot contribui la ținerea sub control a acestui fenomen. Mă bucur că este aici domnul profesor Gabriel Popescu, cu care lucrăm de mulți ani pentru a încerca să îmbunătățim politicile — nu neapărat politicile publice în sens larg, ci mai ales pe cele dedicate profesioniștilor din domeniu, fie că discutăm despre medici prescriptori, despre supravegherea circulației infecțiilor asociate asistenței medicale și a bacteriilor multirezistente, fie despre îmbunătățirea diagnosticului microbiologic, am reușit, într-adevăr, să facem câțiva pași.
Totuși, vreau să fac o foarte scurtă trecere în revistă a progreselor, care sunt, desigur, susținute din punct de vedere legislativ, dar cu o eficiență încă limitată în acest moment.
Îmi aduc aminte că, în urmă cu aproximativ doi ani — poate chiar mai bine de doi ani — am aprobat acel ordin de ministru care limitează eliberarea antibioticelor în farmaciile cu circuit deschis: tipurile de antibiotice care pot fi eliberate, situațiile de urgență și condițiile în care acestea pot fi acordate.
Și să știți că acest subiect, deși poate părea paradoxal, a devenit și unul de atac politic. A fost preluat și discutat în spațiul public — existau chiar titluri de tipul „Rafila blochează accesul românilor la antibiotice”. Practic, accesul la antibiotice era prezentat ca fiind ceva aproape patriotic, extrem de important, iar noi eram acuzați că îl blocăm.
Acesta este un element care, desigur, rezultă în urma acelui ordin. Chiar l-am întrebat puțin mai devreme pe domnul profesor Gabriel Popescu, care, în fiecare an, realizează o sinteză a evoluțiilor privind consumul de antibiotice și evoluția bacteriilor multirezistente implicate în producerea infecțiilor invazive.
Mi-a spus că, într-adevăr, cel puțin în ceea ce privește prescrierile în ambulatoriu, utilizarea acestor antibiotice a scăzut, dar cu procente totuși modeste, undeva până la 10%, ceea ce nu este neapărat încurajator.
În schimb, în continuare, utilizarea unor antibiotice care, de exemplu, nu doar generează rezistență, ci favorizează și apariția infecțiilor cu Clostridium difficile — un segment important al infecțiilor asociate asistenței medicale, inclusiv din punctul de vedere al mortalității — nu s-a schimbat semnificativ.
Vă mai spun un lucru pe care îl consider important și mă bucur că este aici domnul director Poiana, de la Buhuși, deoarece acolo a fost inaugurat recent un laborator de microbiologie. Am participat online la această inaugurare, în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR.
Sunt peste 100 de laboratoare care au fost dotate, renovate și modernizate în întreaga țară, tocmai pentru a putea controla infecțiile asociate asistenței medicale, pentru a stabili un diagnostic corect și pentru a oferi o indicație terapeutică adecvată — adică un antibiotic corect recomandat în spitale.
Toate aceste lucruri nu se pot realiza decât dacă există un laborator sau măcar un compartiment de microbiologie. Nu este neapărat necesar un laborator complet independent; chiar și un compartiment în cadrul unui laborator, într-un spital mai mic, poate fi suficient.
Vreau să vă spun că nu doar deciziile legate de prescrierea antibioticelor sunt sensibile. Există și decizii foarte ferme privind dezvoltarea rețelei de microbiologie, venite din partea unor consultanți care optimizează veniturile spitalelor din România și care susțin că este o risipă să existe un laborator de microbiologie într-un spital. În opinia lor, aceste servicii pot fi externalizate fără niciun fel de problemă. Mai mult, această preocupare pentru microbiologie este prezentată ca fiind un simplu „capriciu” al unui fost ministru care era microbiolog.
Cu toate acestea, nicăieri în Uniunea Europeană nu există un astfel de model. Se pare că România devine un teren de testare — și mă refer la România ca sistem, nu la mine sau la microbiologi — pentru a vedea cum funcționează o astfel de abordare. În mod paradoxal, dacă am urma această „logică”, bacteriile multirezistente și infecțiile asociate asistenței medicale ar dispărea pur și simplu: dacă nu le diagnosticăm, înseamnă că nu există.
Este, aparent, un concept foarte „generos”, care aduce și economii: nu mai faci diagnostic, reduci costurile. În realitate însă, consecințele sunt grave — pacienții ajung să fie preluați de familii și duși la înmormântare fără un diagnostic clar. Nu cred că acesta este sistemul pe care ni-l dorim, dar acolo riscăm să ajungem.
În plus, există o componentă extrem de importantă legată de comunicare. Nu știu dacă această discuție va fi preluată, dar este esențială. Noi, între noi, cunoaștem aceste lucruri și le discutăm frecvent. Totuși, cred că este momentul să clarificăm definitiv această problemă.
Spun acest lucru pentru că am observat chiar astăzi, în Parlament, unde se discuta o lege privind reducerea populației de urși, iar cineva a intervenit, fără legătură, făcând referire la infecțiile nozocomiale.
Trebuie să ne întrebăm clar ce ne dorim: să avem o raportare corectă a infecțiilor nozocomiale — în special a celor produse de bacterii invazive și multirezistente — pentru a putea lua măsuri reale de limitare a transmiterii? Sau ne dorim varianta în care pretindem că nu avem infecții?
În spațiul public, mai ales în rândul formatorilor de opinie, există această contradicție: „să raportăm corect, dar să nu avem infecții”. Este o contradicție care trebuie explicată.
Noi, ca profesioniști, suntem cei care pot face acest lucru și trebuie să o facem constant și asumat. În timp, oamenii vor înțelege. În prezent, avem baza materială și o resursă umană în creștere. Specialitatea de microbiologie a evoluat, iar tot mai mulți tineri o aleg. Mă bucur că există mulți medici aflați la a doua specialitate — ceea ce arată interesul pentru domeniu.
Împreună cu specialiștii în boli infecțioase și epidemiologie, se pot forma echipe medicale puternice la nivelul fiecărui spital, astfel încât controlul infecțiilor, raportarea lor și limitarea bacteriilor multirezistente să devină o realitate.
Sper ca, odată cu dezvoltarea noii platforme informatice a asigurărilor de sănătate, să putem îmbunătăți schimbul de date — inclusiv monitorizarea traseului unui pacient sau al unui microorganism care poate genera probleme în alte unități sanitare. În prezent, lipsa acestor informații poate deveni o amenințare pentru siguranța pacienților.
Acestea sunt doar câteva gânduri. Mă bucur că putem dezbate această problematică.
Există, desigur, soluții pe care nu le-am inventat noi. Dacă ne uităm la hărțile Centrului European de Control al Bolilor, observăm clar că rezistența la antibiotice este direct corelată cu consumul de antibiotice. România se situează, de peste 10 ani, între locurile 2 și 4 în Europa în ceea ce privește consumul de antibiotice, ceea ce se reflectă și în nivelul ridicat al rezistenței bacteriene.
În contrast, țările nordice, care au un consum redus de antibiotice, au și niveluri foarte scăzute de rezistență.
Trebuie menționat și conceptul One Health, care stă la baza politicilor de sănătate la nivel european și global. Componenta de medicină veterinară și sectorul zootehnic este esențială. În multe regiuni — Africa, America de Sud și Asia — utilizarea antibioticelor în aceste domenii este excesivă și contribuie semnificativ la rezistența bacteriană, cu efecte inclusiv asupra mediului.
În fond, vorbim despre microorganisme foarte vechi, de peste un miliard de ani. Comparativ cu cei aproximativ 80 de ani de utilizare a antibioticelor, aceasta este o perioadă extrem de scurtă. Adaptarea lor este inevitabilă.
De aceea, trebuie să folosim antibioticele responsabil, fără excese. Astfel putem limita presiunea selectivă și dezvoltarea rezistenței.”
