Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministerul Finanţelor a început a patra ofertă de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor derulează, în perioada 14 – 21 aprilie, a patra ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în timp ce data estimată a admiterii la tranzacţionare este 27 martie, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Totodată, aceasta este a 35-a ofertă derulată de la momentul reluării programului Fidelis, din iulie 2020. Prin intermediul precedentelor 34 de oferte, Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie peste 66 miliarde lei (13,3 miliarde euro).

Oferta derulată în aprilie include şapte emisiuni, trei în euro şi patru în lei, dintre care una este dedicată donatorilor de sânge. Pe tranşa donatorilor, pot fi plasate ordine doar de către investitorii care au donat sânge în perioada 1 noiembrie 2025 – 21 aprilie 2026.

Titlurile de stat pot fi subscrise prin intermediul consorţiului de intermediere sau prin intermediarii autorizaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară care au semnat angajamentul privind respectarea condiţiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune şi au transmis angajamentul către Lead Manager. Sindicatul de intermediere este format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, TradeVille şi UniCredit Bank (Sindicat de intermediere) şi Banca Transilvania, Libra Internet Bank (Grup de distribuţie), se menţionează în comunicat.

Data estimată de admitere la tranzacţionare a titlurilor de stat Fidelis este 27 aprilie 2026. Veniturile obţinute în urma investiţiei în titlurile de stat Fidelis, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

Potrivit unui comunicat al MF publicat pe 6 aprilie, noua ediţie Fidelis vine cu randamente crescute şi dobânzi de până la 7,60% la emisiunile în lei şi de până la 6,40% la cele în euro.

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei şi în euro prin intermediul băncilor partenere.

Investitorii vor beneficia de următoarele rate de dobândă, în funcţie de moneda şi scadenţa aleasă: în lei: 6,60% – scadenţa la 2 ani; 7,60% – scadenţa la 2 ani (tranşă specială pentru donatorii de sânge); 7,10% – scadenţa la 4 ani; 7,60% – scadenţa la 6 ani.

Pentru cei care aleg titlurile în euro se oferă următoarele dobânzi: 4,25% – scadenţa la 3 ani; 5,25% – scadenţa la 5 ani; 6,40% – scadenţa la 10 ani.

Tranşa specială în lei, cu scadenţă la 2 ani, este dedicată celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 noiembrie 2025. Aceştia beneficiază de o dobândă de 7,60% pe an şi de un prag minim de subscriere redus la 500 lei, faţă de pragul standard de 5.000 lei.

Valoarea nominală este de 100 lei/titlu, pentru emisiunile în lei şi 100 euro/titlu, pentru cele în euro. Pragul minim de subscriere este de 5.000 lei, respectiv 1.000 euro, cu excepţia donatorilor de sânge.

Noua ediţie Fidelis, ce se va desfăşura în perioada 14 – 21 aprilie 2026, vine cu randamente crescute şi dobânzi de până la 7,60% la emisiunile în lei şi de până la 6,40% la cele în euro, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Finanţe.

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei şi în euro prin intermediul băncilor partenere.

Investitorii vor beneficia de următoarele rate de dobândă, în funcţie de moneda şi scadenţa aleasă: în lei: 6,60% – scadenţa la 2 ani; 7,60% – scadenţa la 2 ani (tranşă specială pentru donatorii de sânge); 7,10% – scadenţa la 4 ani; 7,60% – scadenţa la 6 ani.

Pentru cei care aleg titlurile în euro se oferă următoarele dobânzi: 4,25% – scadenţa la 3 ani; 5,25% – scadenţa la 5 ani; 6,40% – scadenţa la 10 ani.

Tranşa specială în lei, cu scadenţă la 2 ani, este dedicată celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 noiembrie 2025. Aceştia beneficiază de o dobândă de 7,60% pe an şi de un prag minim de subscriere redus la 500 lei, faţă de pragul standard de 5.000 lei.

Valoarea nominală este de 100 lei/titlu, pentru emisiunile în lei şi 100 euro/titlu, pentru cele în euro. Pragul minim de subscriere este de 5.000 lei, respectiv 1.000 euro, cu excepţia donatorilor de sânge.

MF reiterează avantajele investiţiei în titlurile de stat Fidelis: toate veniturile obţinute atât din dobânzi, cât şi câştigurile de capital sunt neimpozabile; posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere în funcţie de preţul primit pe bursă; sunt instrumente garantate integral de către statul român, prin Ministerul Finanţelor.

Articole similare

Societatea Energetică Electrica a câştigat licitaţia publică pentru proiectul de cogenerare din Craiova

Societatea Energetică Electrica a fost desemnată câştigătoare în cadrul licitaţiei publice pentru proiectul de cogenerare din Craiova, informează compania printr-un raport remis, marţi, Bursei de
Citește →

ANAF a descoperit o fraudă de peste 15 milioane de lei la o firmă din domeniul pazei şi protecţiei

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit un prejudiciu de peste 15,43 milioane de lei la o societate din domeniul serviciilor de pază şi
Citește →

Transelectrica anunță că proba privind racordarea Centralei de la Mintia la sistem a fost finalizată cu succes

Racordarea centralei de la Mintia la sistem a fost probată luni, testul finalizându-se cu succes, informează Transelectrica printr-un comunicat. „Astăzi, 15 iunie 2026, s-a probat
Citește →