Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Participarea și discursul la toate evenimentele organizate la București din seria „Împreună protejăm România” sunt gratuite pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziționarea de servicii de promovare/parteneriat.

Informații direct de la Washington: Ce a discutat Alexandru Nazare cu Banca Mondială şi FMI

Întâlnirile ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, în cadrul vizitei în Statele Unite ale Americii, în perioada 14-20 aprilie, vizează consolidarea credibilităţii României pe pieţele internaţionale, extinderea parteneriatelor strategice şi atragerea de resurse financiare pentru susţinerea investiţiilor şi reformelor structurale, în beneficiul dezvoltării economice pe termen lung.

Potrivit unui comunicat al instituţiei de resort, Alexandru Nazare participă în perioada menţionată la reuniunile de primăvară ale Grupului Băncii Mondiale (BM) şi ale Fondului Monetar Internaţional (FMI), iar agenda delegaţiei cuprinde sesiuni de lucru, reuniuni multilaterale şi bilaterale şi întâlniri cu investitorii, menite să consolideze relaţiile cu partenerii internaţionali şi să transmită partenerilor americani perspectivele privind evoluţiile economice ale României.

În marja reuniunilor de la Washington, în perioada 14-18 aprilie 2026, ministrul Finanţelor are programate întâlniri la nivel înalt cu oficiali ai administraţiei americane, respectiv cu Jarrod Agen, directorul Consiliului Naţional pentru Dominanţă Energetică al Casei Albe; William Kimmitt, subsecretarul Departamentului de Comerţ al SUA, coordonator al Administraţiei Comerţului Internaţional din cadrul Departamentului Comerţului şi consilier principal al secretarului Howard Lutnick pe teme de comerţ, investiţii, diplomaţie comercială şi competitivitate globală; William Beach, secretar adjunct pentru Europa şi Eurasia (interimar) la Departamentul Trezoreriei SUA; Ben Black, CEO al Development Finance Corporation (DFC), agenţia federală a Statelor Unite care finanţează investiţii americane strategice în pieţele emergente.

De asemenea, agenda include discuţii cu reprezentanţi ai instituţiilor financiare internaţionale, în cadrul Reuniunii de primăvară a Grupului Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, printre care cu Ajay Banga, preşedintele Băncii Mondiale, şi Antonella Bassani, vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală la Banca Mondială; Alfred Kammer, director al Departamentului pentru Europa al FMI, precum şi Jeroen Clicq, director executiv al FMI; Makhtar Diop, director general al Corporaţiei Financiare Internaţionale (IFC), Tsutomu Yamamoto, director general al Agenţiei Multilaterale de Garantare a Investiţiilor (MIGA) şi Junaid Ahmad, vicepreşedinte pentru operaţiuni al MIGA; Odile Renaud-Basso, preşedinte al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

MF precizează că vor avea loc reuniuni multilaterale şi bilaterale dedicate cooperării financiare, investiţiilor şi sprijinului pentru reformele şi proiectele prioritare din România.

Potrivit sursei citate, programul vizitei mai cuprinde întâlniri cu investitori internaţionali şi discuţii cu agenţiile de rating, în cadrul unui turneu de promovare desfăşurat la Washington şi New York, în perioada 15-21 aprilie 2026. Astfel, vor avea loc întâlniri cu investitori internaţionali în instrumente financiare cu venit fix, discuţii cu agenţiile de rating Fitch, Moody’s şi S&P, precum şi prezentări privind situaţia macroeconomică a României şi strategia de finanţare şi administrare a datoriei publice.

Printre temele de discuţie se regăsesc: consolidarea dialogului României cu instituţiile financiare internaţionale şi reafirmarea parteneriatelor strategice cu Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi instituţiile afiliate; evaluarea stadiului proiectelor aflate în derulare şi identificarea unor noi oportunităţi de finanţare şi asistenţă tehnică pentru susţinerea investiţiilor publice şi a reformelor structurale; promovarea stabilităţii macroeconomice a României şi a eforturilor de consolidare fiscală în rândul investitorilor internaţionali; menţinerea unui dialog constant şi transparent cu mediul investiţional şi agenţiile de rating, în sprijinul strategiilor de finanţare ale statului român şi al accesului sustenabil la pieţele financiare internaţionale.

„Agenda acestei noi vizite în Statele Unite ale Americii reflectă angajamentul Ministerului Finanţelor de a consolida credibilitatea României pe pieţele internaţionale, de a extinde parteneriatele strategice şi de a atrage resurse financiare sustenabile pentru susţinerea investiţiilor şi a reformelor structurale, în beneficiul dezvoltării economice pe termen lung”, se menţionează în comunicat.

Oficiali de rang înalt din domeniul financiar din întreaga lume se reunesc la Washington în această săptămână, în contextul războiului din Orientul Mijlociu, care a provocat economiei mondiale un al treilea şoc major după pandemia de COVID-19 şi invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022.

Articole similare

Premierul Ilie Bolojan face curățenie între speculanți: Anunţă pierderea autorizaţiilor în cazul proiectelor speculative cu energie electrică

Proiectele speculative din domeniul energiei electrice, care ocupă capacităţi în reţea fără a fi implementate, să îşi piardă autorizaţiile, iar proiectele care dispun de finanţare
Citește →

Banca Transilvania a atras 1 miliard de euro de pe pieţele internaţionale printr-o emisiune de obligaţiuni suprascrisă de aproape patru ori în cea mai mare operaţiune din Europa Centrală şi de Est

Banca Transilvania a atras 1 miliard de euro de pe pieţele internaţionale printr-o emisiune de obligaţiuni suprascrisă de aproape patru ori, finalizând astfel cea mai
Citește →

Alexandru Nazare a discutat cu US Exim Bank despre finanţarea unor noi proiecte strategice în energie şi infrastructură: ‘Oportunităţile de proiecte comune promovate de România sunt privite cu interes real de partea americană’

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a discutat la Washington cu conducerea US Exim Bank despre finanţarea unor noi proiecte strategice în energie şi infrastructură, vizând accelerarea
Citește →