Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Inflația a explodat și este aproape de 10%

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 9,87% în martie, de la 9,31% în luna februarie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,05%, mărfurile nealimentare cu 10,89%, iar mărfurile alimentare cu 7,67%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Este a opta lună consecutivă în care inflaţia anuală se menţine la peste 9%, după o perioadă în care a scăzut uşor de la o lună la alta.

„Indicele preţurilor de consum în luna martie 2026 comparativ cu luna februarie 2026 a fost 100,78%. Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 2,3%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2026 comparativ cu luna martie 2025 a fost 9,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2025 – martie 2026) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2024 – martie 2025) a fost 8,5%”, se arată într-un comunicat al INS.

Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în martie 2026, comparativ cu luna februarie 2026, a fost 100,92%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2026 comparativ cu luna martie 2025 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 9,0%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2025 – martie 2026) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2024 – martie 2025) determinată pe baza IAPC a fost 7,6%.

Reprezentanţii INS au precizat că, începând cu anul 2026, jocurile de noroc sunt incluse în calculul IPC, tarifele acestora majorându-se în martie cu 1,50% faţă de februarie şi cu 5,78% faţă de decembrie 2025.

De asemenea, în calculul inflaţiei începând cu luna august 2025 s-a luat în considerare încetarea schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor energiei electrice instituită prin OUG nr. 6/2025, cu modificările şi completările ulterioare.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 3,9%, de la 3,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2026 şi anticipează că aceasta va ajunge la 2,7% la sfârşitul lui 2027, potrivit datelor prezentate în luna februarie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

De asemenea, banca centrală a anunţat în această lună că rata anuală a inflaţiei va creşte în intervalul martie-iunie 2026 la valori mai ridicate decât cele previzionate anterior, în principal ca urmare a influenţelor anticipate să decurgă din scumpirea combustibililor, pe fondul măririi considerabile a cotaţiilor petrolului şi gazelor naturale în contextul războiului din Orientul Mijlociu.

Articole similare

Romsilva anunță prețurile lemnului de foc pentru iarna 2026–2027. Cât costă metrul cub și de unde poate fi cumpărat

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026,
Citește →

CEC Bank și BID extind finanțarea IMM-urilor. Garanții de până la 80% pentru investiții în nouă județe, credite în euro și dobânzi reduse

CEC Bank şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare, prin revizuirea convenţiei de garantare de portofoliu. Potrivit
Citește →

CFR SA a lansat un concurs de proiecte artistice pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord

CFR SA a lansat un concurs de proiecte artistice pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord Bucureşti şi invită artiştii
Citește →