Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

ANAF a descoperit evaziune fiscală, rambursări ilegale de TVA şi suspiciuni de infracţiuni de serviciu cu prejudiciu de peste 30 de milioane de lei

Inspectori antifraudă ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală – Structura centrală (DGAF) din cadrul ANAF, efectuează marţi verificări antifraudă, împreună cu lucrători de poliţie de la IPJ Călăraşi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, care pun în executare mandate de percheziţie domiciliară.

Conform unui comunicat al ANAF, aceste operaţiuni sunt desfăşurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, în cadrul unui dosar penal care vizează operatori economici care desfăşoară activităţi în domeniile producţiei şi distribuţiei de energie electrică, dar şi al comerţului cu ridicata de mărfuri (intermedieri de bunuri).

Operaţiunea se desfăşoară în 32 locaţii, sedii ale persoanelor juridice şi domiciliile persoanelor implicate, pe raza municipiului Bucureşti şi judeţele Călăraşi, Ilfov, Gorj, Dolj, Vaslui, Botoşani, Caraş Severin şi Constanţa.

„Constatările inspectorilor DGAF din cadrul ANAF arată că, în perioada 2020-2024, societăţile comerciale vizate au participat la crearea unui lanţ tranzacţional prin utilizarea mai multor societăţi intermediare, cu comportament fiscal neadecvat, ce au avut ca rol creşterea artificială a preţurilor pentru produse de tip medical (dezinfectanţi biocizi şi măşti) de peste zece ori mai mari faţă de preţul normal, pornind de la producător până la beneficiar (consumator final), la nivelul căruia se organizau licitaţii pentru achiziţionarea acestor produse. La aceste licitaţii se înscriau de obicei societăţile în cauză, acestea fiind coordonate de acelaşi grup de persoane”, se menţionează în comunicat.

Sursa citată precizează că, ulterior, societăţile cu comportament fiscal neadecvat preluau la nivelul acestora impozitele şi taxele aferente majorărilor succesive datorate bugetului de stat şi nu le achitau, uzitând metoda „preluarea sarcinii fiscale”.

Inspectorii DGAF au descoperit că ulterior sau imediat după finalizarea tranzacţiilor persoanele implicate treceau societăţile în insolvenţă/inactivare, le înstrăinau prin vânzarea părţilor sociale unor persoane fizice paravan, beneficiind de sprijinul unor persoane care desfăşoară activităţi din aceasta sferă.

Inspectorii DGAF din cadrul ANAF au constatat că tranzacţiile au avut drept scop crearea aparenţei existenţei succesiunii operaţiunilor comerciale cu scopul obţinerii unui avantaj fiscal nelegal, atât prin transferarea obligaţiilor fiscale către firmele cu comportament fiscal neadecvat, dar şi prin exercitarea dreptului de deducere a TVA, concretizat pe lanţ, la nivelul unei societăţi inclusiv prin solicitarea rambursării şi încasării TVA-ului de la bugetul de stat.

Având în vedere diferenţa de preţ foarte mare, pentru a diminua veniturile mari obţinute de la beneficiar, cu scopul vădit de a nu achita TVA şi impozit pe profit, dar şi de a beneficia de sume de bani necuvenite prin rambursări de TVA, societăţile implicate au înregistrat cheltuieli fictive, procedând totodată la simularea unor livrări intracomunitare de bunuri în Bulgaria, întocmind în acest sens documente nereale, profitând de taxarea inversă reglementată pentru tranzacţiile cu parteneri intracomunitari, cu consecinţa producerii unui prejudiciu total de aproximativ patru milioane lei.

„Inspectorii DGAF au calculat că valoarea tranzacţiilor depăşeşte 30 milioane de lei, sume plătite de beneficiari cu consecinţa plăţilor/ieşirilor de numerar din patrimoniul şi în detrimentul acestora, către societăţile implicate, sume de bani care au fost distribuite, o mică parte către producătorii produselor de tip medical şi cea mai mare parte a fost extrasă din conturile societăţii de membrii grupării în numerar din dispozitivele bancare de tip bancomat”, se subliniază în comunicat.

Astfel, în prezenta cauză sunt investigate infracţiuni de evaziune fiscală, rambursări ilegale de TVA şi infracţiuni de serviciu de natura celor privind gestionarea patrimoniului persoanelor juridice.

Cu această ocazie, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) reafirmă importanţa respectării prevederilor fiscale şi subliniază determinarea în combaterea evaziunii fiscale în colaborare cu partenerii instituţionali.

„Această intervenţie subliniază angajamentul comun al autorităţilor în combaterea evaziunii fiscale şi în asigurarea echităţii fiscale pentru toţi contribuabilii. De asemenea, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală reiterează importanta respectării obligaţiilor fiscale şi atrage atenţia asupra consecinţelor legale care decurg în cazul obţinerii de avantaje fiscale nelegale sau a prejudicierii bugetului de stat prin nedeclararea corectă a obligaţiilor legale de plată”, se mai menţionează în comunicat.

Articole similare

Prof. univ. dr. Viorel Jinga, la conferința dedicată sănătății în cadrul ‘Bucharest Leaders Summit: United for a Better World’: ‘Nu mai este suficient să tratăm boala. Avem nevoie de un sistem care prevede, previne, coordonează și integrează’

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prof. univ. dr. Viorel Jinga, a pledat pentru transformarea profundă a sistemului sanitar românesc, prin
Citește →

Prof. univ. dr. Diana-Loreta Păun: ‘Fertilitatea nu este doar o problemă medicală. Este o investiție în viitorul societății noastre’

Prof. univ. dr. Diana-Loreta Păun, șefa Secției de Endocrinologie a Spitalului Universitar de Urgență București și prodecan pentru Cercetare Științifică și Inovare al Facultății de
Citește →

Analistul Adrian Negrescu indică primele semnale de redresare structurală în România: ‘Corecţia istorică a deficitului bugetar’

România traversează cea mai amplă consolidare fiscală din ultimul deceniu, în condiţiile în care deficitul bugetar s-a redus la 23,9 miliarde de lei în primele
Citește →