Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministerul Energiei spune că piaţa carburanţilor din România este stabilă şi funcţională din punct de vedere al aprovizionării şi al accesului la marfă

Piaţa carburanţilor din România este stabilă şi funcţională din punct de vedere al aprovizionării şi al accesului la marfă, gradul de realizare actualizat al stocurilor de urgenţă fiind de peste 102%, informează Ministerul Energiei.

„Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează stocuri de urgenţă de peste 2 milioane tone echivalent petrol (tep), în calitate de Autoritate Competentă pentru constituirea şi menţinerea rezervelor minime de ţiţei şi de produse petroliere pentru situaţii de urgenţă în piaţa petrolieră. Gradul de realizare actualizat al stocurilor de urgenţă este de peste 102%”, se menţionează într-un comunicat al ministerului.

Sursa citată subliniază că stocurile de urgenţă se folosesc în cazul apariţiei unor situaţii de disfuncţionalitate majoră în aprovizionare, a situaţiilor de urgenţă deosebită sau a situaţiilor de criză locală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2018 privind constituirea şi menţinerea unor rezerve minime de ţiţei şi/sau produse petroliere. Titularii obligaţiei de stocare trebuie să asigure, în mod continuu, disponibilitatea şi accesibilitatea din punct de vedere fizic a stocurilor pentru care au obligaţia de stocare, pe întreaga perioadă de valabilitate a obligaţiei de menţinere a acestora.

„Stocurile de urgenţă menţinute pe teritoriul României pot asigura consumul intern pentru aproximativ 45 de zile, iar stocurile menţinute în extern, prin delegare, o perioadă de timp similară, totalul fiind de 90 de zile”, precizează reprezentanţii ministerului.

Mecanismul de constituire, menţinere şi monitorizare a stocurilor de urgenţă, inclusiv a celor delegate în extern, este aplicat la nivelul întregii Uniuni Europene.

Potrivit sursei citate, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis conducerii Guvernului României şi liderilor coaliţiei de guvernare un set de propuneri pentru atenuarea efectelor negative ale conflictului din Orientul Mijlociu asupra pieţei petroliere din România. Propunerile au fost înaintate încă de săptămâna trecută şi sunt în continuare analizate la nivelul structurilor competente, în vederea adoptării celor mai adecvate măsuri.

Articole similare

PPC lansează „Fix pe energia ta”, o nouă campanie care pune nevoile consumatorilor în centrul comunicării

PPC România lansează „Fix pe energia ta”, o nouă platformă de brand dezvoltată împreună cu agenția BBDO România, prin care compania își propune să ofere
Citește →

Ministerul Agriculturii anunță că crescătorii de porci de reproducţie din rasele Bazna/Mangaliţa ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an

Crescătorii de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul
Citește →

Identitatea Netflix este folosită în fraudă, anunță DNSC

Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparenţă din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii
Citește →